Administrație

Pădurile din județul Buzău, salvate de la tăiere de Camera Deputatilor

Proiectul de lege al noului Cod Silvic, act normativ care dădea liber la tăierile masive de copaci, a fost respins marți în Camera Deputaților, după ce nu a reușit să întrunească numărul necesar de voturi pentru aprobare.

Noul Cod Silvic, în forma în care fusese propus de 38 de deputați, dădea BOSNIA-FORESTRY-LOGGING-ENVIRONMENTmână liberă proprietarilor de teren forestier să-şi defrişeze legal întreaga suprafaţă de pădure pentru a-şi construi pensiuni, spaţii de agrement, baruri, piscine şi spa-uri, totul în scop turistic.

Amendamenele aduse Codului Silvic de cei 38 de aleși social-democrați mai prevedea ca pădurile să fie incluse în intravilan, putând astfel să fie scoase integral din fondul forestier, pentru a construi unităţi turistice.

  • Respingerea proiectului de lege va permite reluarea dezbaterii pe marginea actului normativ care să răspundă nevoilor reale ale sectorului silvic.

“Proiectul supus votului astăzi (marţi – n. n.) reprezenta un Cod Silvic trunchiat, lipsit de puterea de a reforma domeniul pădurilor, deoarece s-au eliminat prevederi esenţiale, care duceau la stârpirea corupţiei şi a tăierilor paduri-defrisateilegale. Modificările aduse formei pe care am iniţiat-o ca ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură nu aveau nimic în comun cu respectul pentru lege, pentru păduri, pentru banii publici şi pentru cetăţeni”, a declarat Lucia Varga, ex-ministru de resort în guvernarea USL.

În județul Buzău, sute de metri cubi de lemn sunt scoase anual din păduri de către persoane care taie ilegal arborii, în scopul valorificării. Anumite voci susțin că aici ar exista, de ani buni, o adevărată mafie a pădurilor, care se îmbogățește de pe urma defrișărilor masive.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!