ARTICOLUL ZILEIEducaţieȘtirile zilei

Palatul Copiilor Buzău își redeschide porțile | Toate cursurile sunt GRATUITE

Palatul Copiilor Buzău lansează Oferta educațională pentru anul școlar 2022-2023. Participarea la cursuri este gratuită, iar înscrierile se pot face pe toată durata lunii septembrie.

Alături de scoală, activitățile desfășurate de Palatul Copiilor contribuie la formarea deprinderilor și la modelarea caracterelor, având un rol important în identificarea și stimularea potențialului creativ al elevilor. Participarea la cursurile de dans poplar și dans modern, canto popular și canto clasic, cultură și civilizație engleză, oratorie și dezbatere, teatru, jurnalism, informatică, artă decorativă, șah, aeromodele, tenis, karting, electrotehnică și altele contribuie adesea decisiv la trasarea unor direcții de realizare profesionala și umana a celor mici.

Și anul acesta, Palatul Copiilor Buzău rămâne fidel misiunii sale de a susține o educație în schimbare, durabilă, orientată spre valori democratice și umaniste, care oferă fiecărui copil, tânăr și cadru didactic șansa de a-și atinge propria excelență, într-un mediu stimulativ, creativ și rezilient, pentru a se orienta spre împlinirea în viața privată și publică, devenind cetățean european activ, într-o societate a cunoașterii, incluzivă, competitivă și dinamică.

De curând, instituția condusă de prof. dr. Veronica Trandafir a lansat tutror copiilor și elevilor din Buzău provocarea de a se înscrie la cursurile Palatului Copiilor:

Bună seara, dragi elevi! Bună seara, stimați părinți! Bună seara, stimați colaboratori, profesori din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Buzău!
Vă așteptăm cu mare drag la cercurile noastre de la Palatul Copiilor Buzău și de la Cluburile Copiilor din județ (Beceni, Berca, Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele și Rm. Sărat)! Înscrierile se pot face pe tot parcursul lunii septembrie 2022, în intervalul orar 9.00-17.00, atât la sediul central al Palatului Copiilor Buzău, din bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 20, municipiul Buzău, cât și la sediile cluburilor noastre din județ.
FOARTE IMPORTANT: PARTICIPAREA LA CERC ESTE GRATUITĂ!
VĂ MULȚUMIM!
Să avem cu toții un an școlar foarte bun, cu sănătate, spor în toate, putere de muncă și realizări pe toate planurile!

Care sunt documentele ce sunt necesare la înscriere?

1. Cerere tip de înscriere, pe care o atașăm prezentului mesaj.
2. Copie de pe certificatul de naștere – pentru copilul înscris.
Pentru detalii, puteți suna la următoarele numere de telefon:
1. Secretariatul Palatului Copiilor Buzău: 0238/715560.
2. Clubul Copiilor Beceni – responsabil, prof. Oțelea Dragoș: 0768640082.
3. Clubul Copiilor Berca – responsabil, prof. Popescu Florentina: 0740150187.
4. Clubul Copiilor Nehoiu – responsabil, prof. Tudor Adrian: 0748770840.
5. Clubul Copiilor Pătârlagele – responsabil, prof. Ghinea Lotty: 0723295071.
6. Clubul Copiilor Pogoanele – responsabil, prof. Enache Stanca: 0728990617.

7. Clubul Copiilor Rm. Sărat – responsabil, prof. Morogan Victorița: 0766520054. –

Director,
Prof. dr. Veronica TRANDAFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button