Până pe 10 martie e plecat din Buzău | Țara care l-a dat pe spate pe primarul Toma
Începând de luni, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, participă, alături de alți 12 primari de municipii din Romania la o vizita în Estonia. Un lucru mai puțin știut despre fosta republică sovietică este acela că, la momentul actual este cea mai avansată societate digitală din lume.
Primarul Buzăului a fost impresionat de faptul că, deși ieșită saracă din comunism, Estonia a reușit prin viziune si actiune sa devină o țară în plină dezvoltare în mai putin de 15 ani.
„Peste tot unde am fost- Ministerul de Finante, Showroomul e- Estonia, Primaria orasului Tallin, capitala tarii- estonienii ne-au prezentat cu mare mandrie si incredere in viitor realizarile lor.
Care sunt armele lor secrete:
1) Internetul este un drept social
2) Toti locuitorii Estoniei au carduri de identitate electronice, cu un cip care contine fisiere incorporate si poate functiona ca o dovada definitiva a ID-ului intr-un mediu electronic. Functional, cartea de identitate asigura accesul digital la serviciile electronice securizate din Estonia, eliberand o persoana de birocratie si facand sarcinile zilnice mai rapide si mai confortabile, fie ca vorbim de operatiuni bancare sau comerciale, de a semna documente sau de a obtine o pescriptie medicala digitala.
3) 99% din servicii sunt on-line, doar casatoriile, divorturile si cumpararea unei case nu sunt digitalizate.
Aceasta digitalizare aduce o economie anuala de 2% din PIB, iar economia lunara de hartie este echivalentul turnului Eiffel ca dimensiuni, turnul avand o inaltime de 300 m.De asemenea, totalul timpilor economisiti prin digitalizare de catre toti cetatenii Estoniei este de 800 de ani anual!
De asemeni Estonia a facut o reforma administrativa de proportii, nemaiexistand UAT-uri sub 5.000 de locuitori, realizandu-se economii foarte mari. Sunt convins ca experienta estoniana ne poate sprijini si ca oras si ca tara!
Am inceput digitalizarea in Buzau cu Educatia- implementand in primele 7 scoli o platforma digitala de management educational care deja a inceput sa obtina rezultate bune. Cu siguranta vom continua cu multa incredere sa facem din Buzau si un oras SMART!”, a scris ediul pe pagina sa de Facebook.
Din Estonia, edilul va pleca alături de ceilalți primari în Olanda, vizita având ca principale obiective studierea experienței digitalizării și a regenerarării urbane, stabilirea de contacte cu organizațiile omoloage, precum și dezvoltarea unor parteneriate care să contribuie la promovarea bunelor practici și a schimbului de specialiști și experiență în domenii de interes comun.