Știrile zilei

PANICĂ la Năieni! | Minoră de 14 ani, ademenită de bărbați necunoscuți

A fost alertă, aseară, în comuna buzoiană Năeni, după ce o minoră de 14 ani și-a sunat părinții și le-a spus că a fost abordată pe drum de câțiva bărbați necunoscuți, în timp ce se îndrepta către casă. A fost nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele.

Aseară, copila în vârstă de 14 ani se îndrepta către locuința ei din comuna Năeni în momentul în care o mașină cu numere de Prahova a oprit în dreptul ei. Câțiva bărbați aflați înăuntru au coborât geamurile și au început să i se adreseze fetei, cerându-i să stea de vorbă cu ei.

Apelativele folosite de necunoscuți au speriat-o pe fată. Ea a grăbit pasul și, abia după câteva zeci de metri în care a avut mașina necunoscuților pe urme, a reușit să scape.

Dând dovadă de spirit de observație, minora a reținut numărul de înmatriculare al mașinii și și-a sunat imediat părinții. În urma apelului primit, rudele s-au speriat și au crezut că fata a fost răpită de bărbați, așa că nu au stat nicio clipă pe gânduri, s-au urcat în mașină și au pornit în urmărirea autoturismului.

Zarva creată în jurul evenimentului a antrenat și poliția, care a pornit, la rându-i, în urmărirea celor două mașini.

Familia fetei a aflat că autoturismul suspect se îndrepta către Mizil, pe DN 1B. În doar câteva minute, la capătul unei urmăriri ca în filme, părinții minorei au reușit să depisteze mașina bărbaților, pe raza localității Săhăteni. Câteva clipe i-au despărțit pe ocupanții celor două mașini de o bătaie generală.

Poliția a reușit să intre pe fir și să blocheze în trafic cele două autoturisme. După minute bune în care s-au străduit să le țină piept celor două tabere furioase, oamenii legii au lămurit situația: bărbații din autoturismul de Prahova, domiciliați în Mizil, i s-ar fi adresat fetei cu un apelativ nepotrivit, fără însă a vrea să o atragă în mașina lor. Minora s-a speriat și și-a sunat părinții, care au înțeles că fata este deja răpită. În tot acest timp, copila se afla acasă, în siguranță.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!