ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Parcare subterană pe trei niveluri, în centrul orașului

În următorii ani, o parcare subterană cu trei niveluri va fi amenajată în parcarea dintre McDonald’s și biserica Sfinții Îngeri. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, care spune că, în acest fel, se vor crea câteva sute de locuri de parcare.

Potrivit spuselor edilului, noua parcare va dispune de cel puțin 250 de locuri și ar putea fi construită cu bani europeni. Deasupra ei va fi amenajat un parc, prin extinderea actualului părculeț din fața bisericii.

„Deasupra nu vom mai avea parcare, ci vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinții Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de fapt, vom avea, o extindere a parcurilor din acest moment.”, a declarat Constantin Toma.

Recent, edilul a anunțat că firma care va executa studiul de fezabilitate va trebui să facă și un studiu geotehnic, pentru a stabili dacă solul permite construirea unei astfel de parcări subterane.

În 2019, o parcare subterană cu trei niveluri a fost inaugurată la Oradea (foto sus), costul total al lucrărilor fiind de 8 milioane de euro.

În ordine de idei, luna viitoare încep lucrările de reabilitare și modernizare a Pieței Daciei și a zonei adiacente Palatului Comunal. Circulația auto va fi interzisă și în timpul lucrărilor, dar și după finalizarea lor, centrul orașului urmând a deveni exclusiv pietonal.

Potrivit Campus TV, Primăria Buzăului avansează luna februarie ca termen pentru începerea lucrărilor complexe de reabilitare și modernizare a Pieței Dacia și a zonei adiacente Palatului Comunal. Din acel moment, buzoienii care vor avea treabă în centrul orașului vor trebui să-și lase mașinile în parcările din apropiere și să străbată traseul pe jos.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

9 Comments

  1. Băi, deci acest om nu mai are nicio limită! Lăsând la o parte că ne crede pe toți niște idioți, s-a închis în bula lui și de acolo vede totul altfel.

  2. Buzaul pornise bine si chiar daca nu s-au făcut investitii, macar era o atmosfera placuta in oras, pentru ca se reparau mereu strazile, era curat. Acum totul e varza, oras gri, fara perspective, fara mediu economic, fara tineri…

    Domnule primar, coborati din nou cu picioarele pe pamant, fiti din nou pamanteam cum erati inainte!

  3. presupun ca aia pe GPL or sa foloseasca parcarea asta cu toate ca e cam interzis … dar la noi merge .

    deasupra o sa fie parc asa ca nu o pot lasa pe banca …

  4. Tare destept domnu’ ‘nea Costica! Mai intai distruge tot ce inseamna parcare in Centru pentru ca vrea el parc sub geamu’ de la birou si PESTE TREI ANI face el parcare cu teleportare sub mantaua superioara a planetei!
    Bai nene, asta e zdravan la cap?! Ori el, ori aia care au un cuvant de spus prin Primaria lu’ peste , cineva sigur e cu probleme majore la „mansarda”!!!
    Domnu’ ‘nea Costica, TREZESTE-TE! Mai intai FACI PARCAREA si , DUPA CE E PARCAREA GATA, poti sa-ti faci parcuri, parculete, parcusoare si orice alte rahaturi iti mai trec prin cap’sor ! Nimeni nu da doi lei pe parc in Centru, oamenii vor PARCARI pentru ca, n-o sa-ti vina sa crezi, Centrul e sufletul orasului !
    ‘ai de capu’ matale….

  5. Un termen pentru finalizarea parcarii avanseaza domnul primar?
    Normal ar fi intai sa faca parcari si apoi sa distruga locurile de parcare din centru. Buzoienii vor parcari nu parcuri. Parcarile ne lipsesc

    1. Probabil ca a doua zi dupa alipirea comunei Tintesti municipiului Buzau. Nu de alta da’ atunci va fi in toane bune si-o sa-si faca mila si de noi, fraierii.
      Sau la Sfantu’ Asteapta. Ramane de vazut. Oricum, parcari prin Centru nu cred ca vor mai fi ani buni de-acum incolo. Indiferent de cum se va numi primarul.

Dă-i un răspuns lui Garcia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button