Știrile zilei

Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Buzău va primi moaștele Sfântului Ierarh Nicolae

Ziua de 13 septembrie 2026 va rămâne pentru totdeauna în memoria parohiei „Sf. Cuv. Parascheva” din cartierul buzoian Nicolae Titulescu. Potrivit unui anunț al preotului paroh Daniel Dumitrică, în această zi vor vor fi aduse și așezate spre închinare cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Potrivit anunțului publicat pe pagina parohiei buzoiene, cinstitele moaște ale Sfântului Nicolae vor rămâne aici pentru totdeauna, iar credincioșii vor putea veni oricând înaintea Sfântului făcător de minuni „cu durerile lor, cu mulțumirile lor, cu rugăciunile pentru copii și familie, cu nădejdea lor și cu tot ceea ce poartă mai greu în inimă”.

Pe 13 septembrie, cinstitele moaște vor fi aduse de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care va săvârși, în mijlocul unui sobor numeros de preoți și al credincioșilor, slujba Vecerniei.

Redăm integral postarea de pe pagina parohiei „Sf. Cuv. Parascheva”:

UN DAR PENTRU VEACURI

13 septembrie 2026 – o zi istorică pentru parohia noastră

Cu ajutorul Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, vor fi aduse și așezate spre închinare în biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Buzău.

Duminică, 13 septembrie 2026, începând cu ora 17:30, parohia noastră va trăi unul dintre cele mai însemnate momente ale istoriei sale.

Cinstitele moaște ale Sfântului Nicolae vor fi aduse de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care va săvârși, în mijlocul unui sobor numeros de preoți și al credincioșilor, slujba Vecerniei. Pentru comunitatea noastră, această zi nu va fi doar ziua unui eveniment. Va fi începutul unei prezențe.

De acum, cei care vor trece pragul bisericii noastre vor putea îngenunchea înaintea cinstitelor moaște ale unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății; vor putea veni înaintea Sfântului Ierarh Nicolae cu durerile lor, cu mulțumirile lor, cu rugăciunile pentru copii și familie, cu nădejdea lor și cu tot ceea ce poartă mai greu în inimă.

Îi chemăm, așadar, cu bucurie și cu inimă deschisă, pe toți credincioșii din Buzău și de pretutindeni să fie împreună cu noi la această sărbătoare.

Duminică, 13 septembrie 2026

Ora 17:30

Biserica „Sf. Cuv. Parascheva”

Str. Oltului, nr. 42, Buzău – Cartier Nicolae Titulescu (23 August).

Preot paroh Daniel Dumitrică”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button