Știrile zilei

Pasaj de 120 de metri, construit peste calea ferată de la Vernești

Astăzi, la București a fost semnat protocolul pentru construirea unui pasaj peste calea ferată în localitatea buzoiană Vernești, care are drept scop eliminarea punctului periculos de trecere la nivel cu calea ferată.

Pasajul va avea o lungime de 120 metri, iar investiția estimată se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei. Finanțarea proiectului va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În următoarea perioadă, va fi elaborat un studiu de fezabilitate, iar lucrarea propriu zisă va fi finalizată până la sfârșitul anului 2025.

Deputatul Romeo Lungu, prezent și el la semnarea protocolului a scris pe pagina sa de Facebook detalii despre noul protocol semnat între Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR), Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești, în prezența ministrului Transporturilor:

Astăzi a fost semnat protocolul construcția unui pasaj pe DN10 în localitatea Vernești pentru eliminarea punctului periculos de trecere la nivel cu calea ferată. Practic, lucrarea este o completare a proiectului de construire a rutei ocolitoare a comunei Vernești.

Protocolul, al 70-lea de acest fel, a fost semnat între CNAIR, CJ Buzău și Primăria Vernești, în prezenta ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Pasajul va avea 120 metri, iar investiția are o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei și va fi finanțată prin PNRR. Studiul de Fezabilitate va fi elaborat până în vara anului viitor, iar construcția va fi finalizată până la sfârșitul anului 2025.” se arată într-un comunicat de presă al PSD Buzău.

Această inițiativă vine în întâmpinarea nevoii de siguranță și fluidizare a traficului în zonă, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea calității vieții comunității din Vernești.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button