Pățania unui tânăr care conducea, noaptea, pe DJ 102B

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna buzoiană Calvini, s-a ales cu mașina distrusă, după ce un urs i-a ieșit în față pe un drum județean Buzău. Impactul nu a mai putut fi evitat și, din păcate, animalul a fost ucis.
Accidentul s-a produs pe 18 ianuarie 2026, în jurul orei 23:00, când tânărul conducea autoturismul personal dinspre Cislău înspre Calvini. La ieșirea spre satul Bâscenii de Jos, un urs i-ar fi apărut brusc în față, iar impactul nu a mai putut fi evitat. Animalul a fost izbit în plin și proiectat în afara părții carosabile, după cum se poate vedea în imaginile postate de Garda de Mediu Buzău (foto, aici).
Polițiștii au fost chemați la fața locului, iar evenimentul a fost soluționat în condițiile legii, șoferului fiindu-i eliberată autorizație de reparație. Din accident nu au rezultat vicitme omenești.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a informat instituțiile abilitate despre eveniment. Potrivit datelor furnizate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, în data de 19 ianuarie 2026, instituția a fost informată cu privire la uciderea accidentală a unui exemplar de urs pe raza localității.
În urma sesizării, o echipă de comisari ai GNM-CJ Buzău a efectuat un control neplanificat la fața locului, în prezența reprezentanților IPJ Buzău – Postul de Poliție Cislău, ai AJVPS Buzău, precum și a primarului comunei Cislău.
Conform prevederilor legale în vigoare, comisarii Gărzii de Mediu au dispus ca reprezentantul UAT Cislău să asigure transportul cadavrului ursului către o societate autorizată, cu care administrația locală are contract, pentru colectarea, transportul și incinerarea deșeurilor de origine animală.