Pericol de MOARTE la Greentech! Autoritățile au închis secția de la Frasinu
După ce doi angajați au pierit într-un bazin tehnologic, ITM a demarat o anchetă la societatea care se ocupă cu reciclarea PET-urilor.
Nereguli grave în activitatea secției Frasinu a firmei de reciclare Greentech. Inspectorii securității în muncă au decis închiderea unității pe termen nelimitat, după ce au constatat că angajații sunt supuși unor condiții care le pot provoca moartea.
Printr acestea, se numără lipsa măștii de protecție în condițiile unei concentrații letale de acid sulfhidric. De altfel, în bazinul în care au murit doi oameni, măsurătorile au indicat o concentrație foarte mare de hidrogen sulfurat (acid sulfhidric).
Ieri, inspectorii ITM au pus lacătul pe ușa secției pe o perioadă nelimitată. Rămâne ca ancheta să scoată la iveală dacă angajații coborau frecvent în bazinele tehnologice și dacă purtau mască de protecție.
Luni noapte, doi angajați ai secției Greentech Frasinu au decedat în timp ce încercau să curețe un bazin de reziduuri. Bărbații, unul de 35 de ani, iar celălalt, de 50, erau din Vadu Pașii, respectiv Beceni. Un al treilea angajat este internat în stare gravă la spital.