Pericol iminent, în Buzău: Evitați circulația pe lângă clădirile cu zăpadă acumulată pe acoperiș!

Ninsoarea s-a oprit la Buzău, dar riscurile abia acum încep. Odată cu încălzirea vremii, zăpada acumulată pe acoperișuri începe să se desprindă, iar bucățile grele de omăt sau gheață pot cădea în orice moment, direct pe trotuare, mașini sau trecători.
În februarie 2025, o femeie în vârstă de 35 de ani, din județul Ilfov, și-a pierdut viața după ce o bucată masivă de gheață s-a desprins de pe o clădire și i-a strivit trupul. Tragedia a readus în atenție un risc adesea ignorat, mai ales după ce ninsorile se opresc și oamenii consideră că pericolul a trecut.
Specialiștii atrag atenția că fenomenul de îngheț-dezgheț favorizează formarea unor plăci compacte de gheață, extrem de grele, care pot aluneca brusc.
De asemenea, țurțurii formați la streașină devin instabili pe măsură ce temperaturile cresc, iar o simplă vibrație sau o rafală de vânt îi poate desprinde.

În aceste condiții, pietonii sunt sfătuiți să evite deplasarea pe lângă clădirile care au zăpadă acumulată pe acoperiș sau țurțuri vizibili la streșini.
Responsabilitatea îndepărtării zăpezii și a țurțurilor le revine proprietarilor și administratorilor de imobile, care trebuie să ia măsuri pentru a preveni accidentele.

Un alt pericol îl reprezintă, zilele acestea, gheața care s-a format sub stratul de zăpadă rămas pe trotuare și pe carosabil. În ultimele 24 de ore, la cabinetul de ortopedie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Buzău s-au prezentat 38 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma căzăturilor pe gheață.
Medicii au diagnosticat 20 de entorse și 18 fracturi, leziunile fiind localizate la nivelul membrelor superioare și inferioare. Dintre pacienții evaluați, 9 au necesitat internare în Secția de Ortopedie, pentru îngrijiri medicale de specialitate și supraveghere.
Mai bine spus: evitați circulația pe trotuarele din dreptul instituțiilor publice! Vezi trotuarul din fața Institutului de statistică și Școlii nr. 5 Buzău care este acoperit de gheață. Cum se face că privații din aceeași zonă și-au făcut treaba?!