Știrile zilei

PERICOLUL care pândește în această perioadă: „Nici nu știi când mori”

Un bărbat a plătit deja cu viața, fiind prima victimă din 2019 a acestui fenomen periculos.


În fiecare an, sezonul vinului face victime în rândul gospodarilor care nu acordă suficientă atenție unui fenomen extrem de periculos. Toamna, intoxicațiile cu gaze emanate de vinul în fierbere sunt la ordinea zilei.

Deşi oamenii ştiu că există pericolul intoxicării cu dioxid de carbon degajat în timpul procesului de fermentare, tragediile nu întârzie să apară în fiecare toamnă, deoarece oamenii nu respectă nici cele mai simple reguli de siguranță.

Cel dintâi caz de acest fel s-a consumat aseară, la Mărgăritești. Un bărbat în vârstă de 80 de ani a murit în beciul locuinței sale, după ce s-a intoxicat cu dioxid de carbon rezultat de la vinul în fierbere.

În ciuda experienței dobândite de-a lungul vieții, gospodarul a intrat în beciul ticsit cu damigene de vin aflat în plină fermentație. În scurt timp, octogenarul s-a intoxicat cu dioxid de carbon, fiind scos în stop cardio-respirator de către un pompier care a intrat în beci cu un aparat de respirat.

Manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat câteva zeci de minute mai târziu.

În lipsa oxigenului din aceste spaţii închise (beciuri, magazii sau alte încăperi), dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentaţie se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie şi constituie o otravă puternică.

În cazul preparării vinului în gospodăriile proprii, lucrurile pot lua o turnură tragică, iar asta pentru că mulți dintre gospodari nu respectă câteva reguli elementare:

„Tăria asta a vinului e foarte periculoasă. Nu miroase, dar te ameţeşte pe loc. De aia unii îi spun <moartea mută>, fiindcă te ia un leșin și nici nu știi când mori. (…)  În primul rând, uşile beciului nu trebuie să fie închise când ducem vinul; spațiul trebuie aerisit. Dar cea mai ușoară verificare se face cu lumânarea. Când vrem să vedem dacă în încăpere sunt gaze, intrăm cu o lumânare, și dacă lumânarea se stinge, nu trebuie intrat. Înseamnă că atunci nu e aer.”, spune buzoianul Lazăr Ilie, viticultor de-o viață.

Potrivit specialiștilor, nu se recomandă ca fermentarea mustului să fie în spaţii închise. În cazul în care totuşi vinul a fost transportat în beciuri, spaţiile trebuie să fie aerisite.

De asemenea, pentru a verifica dacă în încăpere s-a acumulat dioxid de carbon trebuie de intrat în beci cu o lumânare aprinsă. Dacă aceasta se stinge la intrare, înseamnă că în încăpere lipseşte oxigenul, iar viaţa este în pericol.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Statistici T5