EducaţieȘtirile zilei

Petiție pentru redeschiderea școlii din Poșta Câlnău | REACȚIA ministrului Dezvoltării

UPDATE: Se deschide școala din Poșta Câlnău! | Culisele scandalului, explicate de primarul Sorin Munteanu


 

Părinții elevilor de la Școala Gimnazială „Constantin Ivănescu” Poșta Câlnău cer redeschiderea unității de învățământ, iar pentru aceasta au organizat o petiție on-line, semnată de 100 de persoane. Între timp, elevii învață tot on-line, deși localitatea se află în scenariul verde.

Luni, elevii școlii din Poșta Câlnău au așteptat în zadar prima zi de cursuri cu prezență fizică. Școala a rămas cu lacătul pe ușă pentru că responsabilii nu au organizat recepția clădirii după reabilitare. Mai mult, primăria ar fi trebuit să plătească suma de 16.000 de lei Inspectoratului de Stat în Construcții în vederea eliberării ultimului aviz, însă instituția nu are banii necesari, deoarece autoritățile de la București nu au creionat încă Legea Bugetului.

Între timp, copiii învață tot on-line, iar părinții fac tot ce le stă în putere pentru a schimba această situație în favoare elevilor. Inclusiv o petiție on-line, semnată deja de 100 de persoane:

„Eu îmi doresc că fiica mea să poată merge fizic la școală..voi ce vă doriți pentru copiii dumneavoastră?! Impreună pentru copiii…Impreună pentru educație!”, scrie unul dintre părinți în textul campaniei de strângere de semnături.

Între timp, știrea despre școala închisă din Poșta Câlnău a produs ecouri până la București. Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a catalogat drept „de plâns” situaţia de la şcoala din Poșta Câlnău și spune că primarul localității ar fi trebuit să constituie comisia de recepție a lucrării pentru ca elevii să poată intra în clădirea școlii:

„(…)Pur şi simplu această comisie de recepţie nu a fost constituită şi convocată şi a ajuns în această situaţie de plâns, până la urmă, pentru că bucuria redeschiderii şcolii s-a transformat într-un haos local, dacă vreţi, în care pe lege, nefiind constituită comisia de recepţie şi nefiind recepţionată lucrarea, această clădire nu poate fi folosită, deşi ea este reabilitată”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button