AdministrațiePolitică

Petre Emanoil Neagu: „Dezvoltarea Județului Buzău depinde de reabilitarea infrastructurii de transport”

Consiliul Județean Buzău are planificate, pentru următorii ani, investiții de 550 de milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor județene pe asfaltare-drumuricare le administrează, sursele de finanțare fiind fonduri proprii, fonduri guvernamentale și fonduri europene, pe unele dintre tronsoane urmând să se intervină pentru prima dată după Revoluție.
”Dezvoltarea economică a județului Buzău și, implicit, creșterea nivelului de trai pentru fiecare buzoian este strâns legată de îmbunătățirea infrastructurii de transport. Este normal ca modernizarea drumurilor să fie prioritară pentru noi. Reabilitarea drumurilor se traduce în dezvoltarea afacerilor, crearea de locuri de muncă, creșterea gradului de confort al tuturor buzoienilor. Investițiile sunt planificate, în avas, pe termen mediu, pentru că avem nevoie de predictibilitate. Pe unele drumuri nu s-a intervenit niciodată”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Consiliul Județean Buzău are în administrare doar drumurile județene, 38 la număr, cu o lungime totală de 950 de kilometri și 187 de poduri. Prevederile legale obligă administratorul să le menţină într-o stare tehnică corespunzătoare care să permită exploatarea şi utilizarea lor în condiţii de siguranţă.
În anul 2015, s-au executat lucrări de întreţinere curentă şi periodică constând în reparaţii îmbrăcăminţi asfaltice prin plombare, întreţinere drumuri pietruite, covoare asfaltice, tratamente bituminoase.Neagu R
Anul trecut au fost executate covoare și tratamente bituminoase, marcaje longitudinale și lucrări de consolidare, de plombare și balastare pe 34 sectoare de drum, având o pondere însemnată în lungimea totală a drumurilor aflate în administrare.
În prezent se desfășoară lucrări de balastare, plombare și de marcaj. Tot în această vară vor fi turnate covoare astfaltice și consolidate zonele afectate de alunecări de teren.
„Aceste investiții se traduc, simplu, în locuri de muncă pentru buzoieni, îmbunătățirea condițiilor de trai pentru buzoieni și dezvoltarea mediului de afaceri buzoian (dezvoltarea afacerilor, dezvoltarea turismului, creșterea veniturilor populației, creșterea încasărilor restaurantelor și pensiunilor). Este important de reținut că aceste lucrări se vor face etapizat și, realist vorbind, nu se poate face totul în șase luni sau într-un an. Dar într-un mandat de patru ani, da”, a mai spus Petre Emanoil Neagu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!