AdministrațieȘtirile zilei

Petre Emanoil Neagu, președinte CJ: „Ziua Națională nu este a niciunui partid, este a unui întreg popor”

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a vorbit astăzi despre susținerea pe care instituția de pe bulevard o oferă Armatei și organizării sărbătorilor de iarnă, care încep, în mod tradițional, cu Ziua Națională a României.

Au fost contre, joi, între consilierii județeni ai PNL și conducerea Consiliului Județean Buzău, pe marginea proiectului de hotărâre privind alocarea unei sume de bani pentru organizarea Zilei Naționale a României și sărbătorilor de iarnă. Mai exact, consilierul PNL Raul Florescu a reclamat faptul că suma de anul acesta este de 400.000 de lei, față de doar 350.000, atât cât a fost anul trecut.

În replică, președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, a vrut să puncteze faptul că aleșii județeni nu ar trebui să politizeze această importantă sărbătoare din calendarul poporului român: „Ziua Națională nu este a niciunui partid, este a unui întreg popor. Noi, autoritățile, trebuie să facem în așa fel âncât oamenii să se bucure de aceste sărbători care sunt, în definitiv, ale lor.”, a transmis Neagu de la conducerea ședinței.

Suma alocată de Consiliul Județean anul acesta este de 400.000 de lei, cu 50.000 de lei mai mare decât cea de anul trecut. Potrivit proiectului de hotărâre, banii vor fi folosiți pentru masa gratuită oferită buzoienilor de 1 decembrie, pentru parada militară, pentru steagurile tricolore, dar și pentru cadourile oferite copiilor și pentru organizarea spectacolului de Anul Nou.

Alocarea sumei necesare  va fi făcută din resursele bugetului propriu al județului Buzău pentru anul 2016. Activitățile organizate de autorități în luna decembrie atrag anual mii de buzoieni.

GALERIE FOTO:

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!