CORONAVIRUS

Planta care îi poate îmbogăți pe buzoieni | Crește la întâmplare și o poate culege oricine

Începând din luna august, buzoienii din zonele de munte ale județului încep culesul cătinei. Operațiunea nu este ușoară, deoarece planta prezintă numeroși țepi puternici, care fac din alesul boabelor aurii un proces foarte migălos. Arbustul crește spontan și îl poate culege oricine, însă cel mai mult au avut de câștigat cei care au investit în plantațiile de cătină.

Sub formă de ulei, cătina este folosită, de mii de ani, pentru tratarea bolilor de inimă și de piele, precum și a reumatismului. Din Munții Buzăului pleacă anual zeci de tone de cătină către companiile din industria farmaceutică și cosmetică din Occident, care o transformă în adevărate minuni pentru sănătate.

Chiar și așa, oamenii o adună, o aleg și o vând ocoalelor silvice, care, la rândul lor, o livrează către Direcția Silvică. După ce este sortată, congelată și ambalată, aceasta ia drumul fabricilor de medicamente. Numai anul trecut, instituția din Crâng a cumpărat peste 100 de tone de cătină de la culegătorii privați.

O zi de muncă printre arbuștii de „ginseng românesc” înseamnă un câștig destul de bun pentru culegătorii din zonele de munte, dacă este să calculăm un preț de 3 lei pentru un kilogram, atât cât plătesc ocoalele silvice. Nu numai culegătorii de ocazie ies în câștig, ci și fermierii care au inspirația de a cultiva miraculoasa plantă. Pentru un hectar de cătină se pot obține și 20.000 de euro.

Alexandru Vulpe, fermier vechi, este de părere că oricine se poate îmbogăţi din cultura de cătină. Investiţia iniţială este de 7.000 de euro, iar câştigul este estimat de Vulpe la 90 de cenţi pe kilogram. Astfel, după un singur sezon, un om gospodar poate câştiga 170.000 de euro: Amortizarea este foarte rapidă, costurile de înfiinţare se pot amortiza de la prima producţie.”, explica fermierul, în urmă cu câțiva ani, pentru site de profil.

Succesul cătinei poate fi explicat prin faptul că ea conţine mai multă vitamina C decât citricele şi este un foarte bun antioxidant, fiind întâlnită atât în industria farmaceutică, cât şi în cea cosmetică.

O cură cu cătină are darul de a ţine departe virusurile vinovate de răceli şi gripe. Dacă te-ai îmbolnăvit, tot cătina te salvează. Alungă tusea, calmează durerile în gât şi ajută organismul să lupte cu boala, pe care o învinge astfel mult mai repede.

Chiar şi în afecţiuni respiratorii grave precum pneumonia, cătina poate fi folosită în completarea tratamentului prescris de medic. Siropul este cel mai eficient preparat când vine vorba de aceste afecţiuni.

De asemenea, preparatele pe bază de cătină echilibrează tensiunea, previn arteroscleroza, refac ficatul, calmează arsurile, alungă anemia și pun infecțiile pe fugă.

Cătina crește spontan, pe văile râurilor. În zona subcarpatică a judetului Buzău, cătina albă are o frecvență mai mare decât în alte zone din România. Anul trecut, țara noastră a exportat peste 500 de tone de cătină, în special în Belgia, Germania, Ungaria, Polonia şi Bulgaria.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button