AdministrațieȘtirile zilei

Platforma Urbis NU va putea ridica mașinile staționate aici

Regimul semnalisticii rutiere va fi modificat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în dreptul sediului Consiliului Județean Buzău. Anunțul a fost făcut de către președintele instituției, Petre Emanoil Neagu, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi după ședința de consiliu.

Precizarea a fost făcută de către liderul de pe Bulevard în contextul în care, în ultima perioadă, pe rețelele de socializare au apărut mai multe filmulețe cu mașini staționate pe partea dreaptă a drumului, în fața Consiliului Județean, deși indicatorul rutier montat în zonă interzice acest lucru.

Neagu a încercat să explice faptul că, prin natura poziționării lor, două instituții importante – Prefectura și Consiliul Județean – nu beneficiază de locuri de parcare suficiente pentru a acoperi nevoie celor veniți aici cu treburi administrative. Mai mult decât atât, în zilele în care au loc ședințe de consiliu sau colegii prefecturale, staționarea pe partea dreaptă a drumului este a devenit o normalitate.

În acest context, președintele Consiliului Județean Buzău a precizat că va purta discuții cu reprezentanții Poliției Municipiului în vederea modificării regimului de circulație în zonă. Indicatorul cu staționarea interzisă ar urma să fie înlăturat, iar mașinile parcate aici nu vor putea fi ridicate de către cei de la Urbis. 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

6 Comments

  1. Da,alesii nostri isi pot schimba cum vor semnele rutiere.Credeti ca cineva care are treaba la un medic isi lasa masina pe interzis de nebun?Sau la piata?Faptul ca nu au loc de parcare nu justifica schimbarea.De ce nu se face oprirea in jurul consiliului contra cost,parcare cu plata,ca la piata,ca in centru,etc?

  2. Și dacă atunci când ajung in fata bl nu am loc de parcare, PTR ca nu sunt, pot sa mi las mașina parcat pe str fără sa fie ridicată ? Nu se poate normal ca sunt simplu cetățean care nu știe decât sa plătească taxe ai impozite, nu sa aibă și beneficii! Sa va fie rusine pentru felu cum ne umiliți …

  3. Sunt curios ce zice primarul. Nu politia modifica semnele de circulație ci Comisia rutiera a Primăriei Buzau. Eu votez cu primarul dacă aplica legea pentru toți. E de bun simț. Parcă se alege și Președintele CJ. Dacă vrea poporul sa fie în rolul găinii lui Stalin nu areddecât sa voteze politicieni care își fac singuri regulile

Dă-i un răspuns lui Robert Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!