Ploaie de amenzi și permise reținute, la Buzău

Acțiuni în cascadă ale polițiștilor buzoieni, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză. Numai săptămâna trecută, 459 de șoferi s-au ales cu amenzi pentru că au călcat prea tare pedala de accelerație, în timp ce alți 18 conducători auto au rămas fără permis după ce au depășit cu peste 50 km/h limita legală.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor rutiere din județul Buzău au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză. Activitățile au fost desfășurate în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 459 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Viteză și neatenție – eveniment rutier soldat cu pagube materiale, ieri, pe DN 2B:
Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, respectiv pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale admise pe un anumit sector de drum, au fost reținute, în vederea suspendării, 18 permise de conducere. Unul dintre șoferii a cărui mașină a fost înregistrată de aparatele radar pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale, a predat, de asemenea, permisul de conducere.”
Ieri, pe DN2 E85, în Buzău și în toate celelalte județe tranzitate de acest drum „al morții”, oamenii legii au fost prezenți cu toate radarele din dotare, pentru a-i determina pe conducătorii auto să fie mai responsabili. În timpul controalelor au fost folosite și aparatele de depistare a șoferilor care au consumat alcool sau substanțe interzise.
Rezultatele acțiunilor vor fi prezentate, cel mai probabil, zilele următoare.





