Știrile zilei

A plouat cu amenzi și permise reținute! Iată aici urmările unei acțiuni a „rutierilor” buzoieni

Nu mai puțin de 280 de sancţiuni contravenţionale aplicate şi 12 radar-politie-ptr-netpermise de conducere reţinute. Este „recolta” polițiștilor rutieri, în urma unei acținui de amploare desfășurate în ultimele 24 de ore.

Acținuea polițiștilor de la IPJ Buzău a avut ca scop reducerea riscului rutier şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie. Astfel, echipajele care au acţionat cu aparatele radar au înregistrat 96 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise.

Pe lângă punctele amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a şapte dintre şoferii mult prea grăbiţi” a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.

Printre aceștia s-au numărat un conducător auto de 36 de ani din Bucureşti, care a condus un autoturism cu 127 km/h pe DN2 E85, în localitatea Mihăileşti, precum și un șofer în vârstă de 47 de ani, tot din Bucureşti, al cărui autoturism a fost înregistrat cu 123 km/h pe DN 2 E85, pe raza aceleeaşi localităţi.

De asemenea, oamenii legii au reţinut permisele a cinci conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe străzile Obor şi Stadionului, din municipiul radar-politie-bors-23Buzău.

În aceeaşi zi, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au efectuat 94 testări cu aparatul etilotest, iar în cazul a doi conducători auto au fost înregistrate valori peste zero ale concentraţiei alcoolice. Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale.

În total, în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat 280 de sancţiuni contravenţionale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!