Știrile zilei

Poliția verifică stațiile feroviare, trenurile de călători și marfă

În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, participă la o acțiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.

Polițiștii de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.

Se acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu potenţial criminogen pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.

Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Nu stiu ce ne faceam fara acesta stire, e descoperirea secolului. De ce nu va duceti dragi reporteri sa faceti clipuri cu MCV-urile care stau la panda in boscheti sau la Micro 3? Va e frica, de aia, sau suntei mana n mana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!