EconomicȘtirile zilei

Poveste de succes | Diana creează aranjamentele florale care i-au cucerit pe toți! (foto)

Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes, demonstrând că totul poate fi extrem de simplu câtă vreme îți place ceea ce faci. Diana, o tânără din Nehoiu, și-a investit toți banii economisiți într-un business…înfloritor! Tânăra a deschis în orașul natal o afacere unică, în care realizează aranjamente florale și decorațiuni pentru evenimente. Produsele Dianei au început să cucerească piața locală, iar povestea sa poate fi un model de succes antreprenorial.

Diana Elena Posescu are 22 de ani și locuiește în Nehoiu, micul oraș de munte de pe valea râului Buzău. A a absolvit Facultatea de Aministrarea afacerilor, însă pasiunea a fost cea care a ajutat-o cu adevărat să-și vadă visul împlinit. Anul trecut, tânăra a înființat Divaxim, florăria din localitate care realizează aranjamente unice și îi ajută pe tineri să-și transforme evenimentul într-un vis floral.

  • Toți banii economisiți, investiți în florărie.

Pentru orice afacere îți trebuie bani. Tânăra întreprinzătoare din Nehoiu a golit toate pușculițele pentru a închiria un spațiu micuț, după care totul a venit de la sine:

„O prietenă din Ploiești m-a ajutat să fac „primii pași”, dacă pot spune așa. Ea are o afacere de acest gen și realizează aranjamente minunate. De fiecare dată când mergeam pe la ea și vedeam aranjamentele, parcă tot aveam impresia că le lipsește ceva. După calcule și paracalcule, am hotărât să deschid florăria. Prima zi de lucru a fost cea de 8 martie, iar rezultatele s-au văzut imediat. E minunat să vezi că oamenii apreciază ce faci și cred că doar asta te face să poți merge mai departe.”, ne-a povestit Diana.

Entuziasmul Dianei nu cunoaște limite. Deși orice afacere e o loterie, iar socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg, tânăra a investit și în logistica necesară organizării de evenimente. Primele nunți și botezuri au fost deja antamate, iar tânăra antreprenoare este optimistă în ceea ce privește reușita ei pe acest segment de piață.

Într-un oraș cu doar 10.000 de locuitori precum Nehoiu, înființarea unei astfel de afaceri ar putea fi privită cu mult scepticism, însă dezvoltarea acestui segment de piață îi dă tinerei speranțe că florăria sa va deveni rentabilă. Comenzile vin mai mult din zona Văii Buzăului, din localități precum: Pătârlagele, Cislău, Siriu, Nehoiu, Varlaam ș.a.

Florăria Dianei se află în Str. 1 Decembrie, bloc A1, orașul Nehoiu. Prețurile florilor și ale aranjamentelor pot fi considerate chiar avantajoase. Florăria a lansat recent și un serviciu de livrări la domiciliu, comenzile putând fi plasate la numărul de telefon: 0765.773.905.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

7 Comments

  1. Foarte frumos scris.Doar pentru cine nu cunoaste.Nu stiu despre ce economii vorbeste.Ca nu stiu ca ea sa fii muncit pana acum.Si de unde s-a inspirat ea?Ploiesti?”Inspiratia” i-a venit de la cateva blocuri mai jos de floraria ei…

    1. Eu o cunosc pe Diana de ani de zile. Bunicii ei au fost foarte bogați. După ce a moștenit niște bani, a preferat sa rămână cu contul plinuț și sa-și facă un mic bussines. Așa ca asta cu blocurile văd ca ai început sa fii invidioasa. Sfatul meu este sa vezi cum ai muncit și făcut tu. Te pup Diana și mult succes pe viitor! Aștept și la buzau un aranjament! Chiar este altceva!

      1. Oi fii prietena aia a ei de la Ploiesti,care a inspirat-o pt florarie:)).cred ca de aia e combinata cu un om prosper de afaceri(casatorit).el s-a combinat cu ea pt banii ei:))

    2. De ce este concurenta atat de rea? Dacă vine o altă persoană cu ceva mai bun decat al vostru începeți să vă agitati mai ceva ca un pepsi. ?
      Cred ca ar fi strict problema Dianei cum a început sau cum a făcut de a început aceasta afacere…Și chiar dacă s-a inspirat de la ,,florărie ce este mai jos de blocul sau” ce a făcut rau in asta? Vă tot ofticati ca face lucrurile mai super decât voi? Eu am facut o comparatie intre 2 buchete cumpărate de la ambele florarii, am cumpărat unul de la concurenta si arata ca o varză, culori puse anapoda, unele flori erau palite si pretul era dublu, am cumpărat unul de la Diana pentru onomastica unei cunoștințe și chiar mi-a plăcut mult. O sa mai revin de câte ori am ocazia. Succes Diana!

  2. Nu cunosc persoana. Dar am citit articolul si am vazut imaginile. Se vede usor ca e vorba de amatorism, sau doar de pasiune cum se spune in articol. Florile sunt frumoase prin ele insele. Insa pentru a crea aranjamente florale este nevoie de mai mult decat hobby si dorinta de a face ceva banuti. Este si asta o arta, sau un job daca vreti, pentru care iti trebuie calificare, studiu, daca vrei sa faci ceea ce trebuie. Dar probabil ca pentru micuta comunitate cu concurenta similara nici nu e nevoie de eforturi mai mari de atat. Sa aiba succes astfel incat sa capete motivatie pentru a deveni (mai) buna!

Dă-i un răspuns lui Nu conteaza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button