Reunind armonios trei forme de relief, județul Buzău farmecă prin frumusețile locurilor, natura făcând aici un adevărat spectacol. Platoul Meledic reprezintă doar una dintre minunile care pot fi vizitate la Buzău, fiind o adevărată încântare pentru turistul dornic de aventură.
De-a lungul timpului, pe seama lacului Meledic s-au țesut o mulțime de legende locale. Pe lângă povestea lacului care nu ar avea fund, o altă relatare a localnicilor vine să întregească aura de mister a ținutului:
La sfârșitul secolului al XIX-a, moșia Meledic este cumpărată de Constantin Bozianu, om de cultură și politician român. La scurt timp, pe marginea Lacului Mic începe construcția unei clădiri impozante, cu aspectul unui castel. În acest topos misterios, străjuit de păduri și scăldat de izvoare cu virtuți terapeutice, avea să se țeasă povești desprinse parcă din basme, cu regi atrași de frumusețea locurilor, boieri și comorile lor blestemate.
Cea mai proaspătă relatare îi aparține Ceciliei Petrescu, locuitoare din zonă și custode al Muzeului „Timpul Omului” (ortografia îi aparține):
Povestea lacului ce domină întregul peisaj este învăluită în mister, iar oamenii vorbesc despre ea cu jumătate de gură. Iată câteva legende țesute în jurul lacului Meledic:
„Se spune că lacul a fost blestemat de un boier, care, încercând să fugă din țară cu toată averea lui, în momentul în care a ajuns pe malul lacului, a încercat să-și adape boii. Aceștia au alunecat în apa adâncă și au tras după ei carul în care se afla întreaga avere a boierului. Atunci boierul a blestemat apele lacului, ca oricine încearcă să se scalde aici să moară înecat, pentru a nu ajunge la aurul aflat pe fundul lacului”.
Povestea Lacului Meledic este un amestec de istorie şi legendă. Se spune că, la sfârşitul anilor 1800, un car plin cu butoaie de apă minerală s-a prăbuşit în lac. Imediat s-a născut legenda că n-a fost vorba de un accident şi că în butoaie nu era nicidecum apă, ci o adevărată comoară. „Bivolii s-au înecat şi cel care conducea şi urmaşii au vrut să vadă dacă acolo sunt valori materiale ascunse. Chiar au încercat să dea drumul la apa lacului, să-l sece şi să ia acele comori şi n-au reuşit să dea drumul la apă, să sece tot lacul şi din această cauză i-a rămas denumirea de Lacul fără Fund”, spune Valeriu Beşliu, primarul comunei Mânzăleşti.
În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Băile nu sunt indicate – spun oamenii locului – deoarece apa este extrem de rece la circa un metru distanţă de mal. Teoretic, adâncimea lui este de 20 de metri însă localnicii spun că nu au dat niciodată de fund.
- Cum ajungi?
La vreo 60 de kilometri de orașul Buzău (pe direcția Buzău-Vernești-Săpoca-Beceni-Niculești-Mânzălești-Lopătari-Meledic) se află Platoul Meledic. Drumul merge de-a lungul râului Slănic și imediat după ce treci de munții de sare din Lopătari, se bifurcă. Alege drumul din dreapta, recent asfaltat, ce urcă printre case și dealuri. Călătoria cu maşina până la Rezervaţia Meledic este acum accesibilă oricui, grație reabilitării șoselei.
Drum bun!