
O ploaie scurtă poate fi o binecuvântare pentru natură, dar un mare semn de alarmă pentru autorități. În cazul Buzăului, fiecare ploaie mai serioasă pune la grea încercare sistemul de canalizare și așa depășit, în timp ce autoritățile caută soluții pe hârtie.
Astăzi, Buzăul s-a aflat sub atenționare cod portocaliu de vreme severă, printre manifestările meteo numărându-se instabilitatea atmosferică, vijeliile și ploaia torențială. A fost de ajuns să plouă câteva zeci de minute pentru ca sistemul de canalizare să cedeze, iar sirenele de la pompieri să își facă glasul auzit pe străzile din oraș.
De pildă, Zona Industrială a cedat prima sub zecile de litri de apă căzute pe metrul pătrat. Probleme mari au fost însă și pe strada Chiristigii, dar și pe strada Dorobanți.
„Aici îți trebuie barcă!”, a comentat o șoferiță, în timp ce un conducător auto a fost la un pas să rămână în mijlocul drumului, după ce apa i-ar fi intrat la compartimentul motor.
În urma ploii, s-au produs infiltrații și la subsolul Instituției Prefectului, la sediul ANAF și la o locuință de pe strada Orizontului. În acest caz, au fost solicitați să intervină angajati ai ISU Buzău.