Știrile zilei

PRĂPĂD în județul Buzău: drumuri blocate, mașini răsturnate, localități fără energie electrică

Zăpada căzută la Buzău începând de aseară ne-a scos la iveală vulnerabilitatea. În 12 ore, ninsoarea a blocat drumuri și a izolat oameni, lăsând fără electricitate numeroase localități. În acest material, vom prezenta câteva dintre situațiile de urgență la care au fost solicitați să intervină nopții pompierii buzoieni.

În această dimineață, echipajele ISU Buzău au fost solicitate să intervină cu UTV Argo (șenilată) pentru transportul a patru persoane care necesită dializă, de la domiciliu până la ambulanțele SAJ sau ambulanța privată.
Dintre acestea, trei persoane locuiesc pe raza localității Vâlcelele, iar cea de-a patra pe raza localității Rușețu.

Pe DN 22, trei autovehicule sunt încă blocate în nămeți, iar salvatorii acționează pentru deszăpezirea acestora.

La Gălbinași, un microbuz cu 14 persoane a derapat și a ajuns în șanț, fără a se înregistra victime. Alte 7 autovehicule au fost repuse pe carosabil, după ce au derapat și au ajuns pe câmp.

De asemenea, pompierii au intervenit pentru deblocarea mai multor autoturisme rămase înzăpezite pe raza localităților Costești, Scutelnici, Băile și Boldu, precum și pe DJ 103R și DJ 204D.

La ora 08:00, se intervenea pentru:

  • 3 persoane înzăpezite între Stâlpul și Costești;
  • 2 echipaje BGS blocate pe E85, la Crucea Comisoaiei;
  • 3 autovehicule blocate pe DJ 203D, Mitropolia – Scutelnici.

În ceea ce privește alimentarea cu gaze, nu au fost încă raportate probleme până acum, dar energia electrică a fost înreruptă în mai multe localități:

  • Chiojdu
  • Nehoiu
  • Pătârlagele
  • Săhăteni-parțial fără energie electrică
  • Viperești sat Rușavățului și sat Muscelul Țiganului
  • Bisoca, sat Șindrilă și Pleși, Scările și Lacurile
  • Scorțoasa 

Situația este monitorizată permanent, pentru a permite intervenția rapidă în cazul apariției unor situații de urgență.

La această oră, se circulă în condiții de iarnă, iar drumarii intervin cu următoarele utilaje:

▪️ DN – 48 utilaje, 2746 tone antiderapant;
▪️ DJ – 66utilaje, 1800 tone antiderapant.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button