AdministrațieȘtirile zilei

HAOS la Pașapoarte și Permise / Cetățean: „Mi-e rușine că trăiesc în acest oraș!”

Nemulțumiri printre cetățenii județului Buzău, care au treabă la Serviciul Pașapoarte și Permise de conducere. Aglomerația și anumite probleme tehnice îi țin pe oameni ore în șir la ghișeele serviciului. Autoritatea responsabilă, Instituția Prefectului, transmite că va rezolva problema, mutând biroul subprefectului mai aproape de miezul problemei.permise-si-inmatriculari2

În tot acest timp, nemulțumirile curg pe adresa redacției, dar și pe rețelele sociale. Oamenii sunt nemulțumiți că responsabilii de aceste instituții comunitare nu sunt în stare să gestioneze servicii atât de importante pentru cetățeni, plătite, de altfel, din bani publici:

Doamna Prefect,

Am rugamintea la dvs sa vizitati zilele acestea Serviciul de pasapoarte Buzau, unde veti observa cu indignare si oripilare faptul ca pentru un pasaport se sta la coada pana la 6-8 ore, iar mai mult de atat , cei care vin sa procure pasaport pentru copii, vor trebui sa fie impreuna cu copilul si ambii parinti, sa astepte ore intregi in picioare etc.

Oare este normal ca in Romania anului 2016, sa stam la cozi infernale in conditii necorespunzatoare (caldura, stat in picioare, lipsa de aer datorita aglomeratiei)?

Am fost foarte surprins ca foarte multi cetateti vin si se aseaza la cozi de la orele 3:30 – 4 dimineata, se fac liste de dimineata pt a prinde un bon de ordine, altfel risti sa pierzi toata ziua fara a putea depune actele pentru emiterea pasaportului…coada-ghiseu-pensii

Este sfidator la adresa noastra a cetatetilor, este inuman ce se intampla, este o bataie de joc incredibila, nu cred ca in alt oras al acestei tari sau in alta tara, este nevoie sa stai la coada la pasaport de la ora 4 dimineata si sa astepti in picioare foarte multe ore.

Si stiti care mai este paradoxul? Noi platim 300 ron din banii nostri pentru aceasta bataie de joc, noi ne pierdem 1 zi de concediu ca sa stam la cozi, noi ne supunem copilul la aceasta tortura din cauza incompetentei unora care conduc acest Serviciu.

Solutia: sa se suplimenteze pe timpul verii personalul si inca un birou de preluare documente pentru eliberarea pasapoartelor. (nu cred ca nu se mai gaseste personal in toata politia din Buzau si nu cred ca nu s-ar mai gasi fonduri pentru inca un aparat foto si un calculator). Mi-e rusine ca traiesc in acest oras!”, a transmis cetățeanul Marius Ioanițescu pe adresa redacției.

În cursul zilei de miercuri, Prefectura a remis un comunicat de presă, prin care anunță mutarea activității subprefectului Sorin Gheorghe pe Chiristigii:

„In vederea eficientizarii activitatii Institutiei Prefectului – Judetul Buzau, pentru rezolvarea in timp util a problemelor ce apar in perioada de vara in cadrul celor doua servicii publice comunitare si ca urmare a cresterii numarului de sesizari ale cetatenilor, va comunicam ca, incepand cu data de 14 iulie 2016, activitatea domnului Subprefect Gheorghe Marian Sorin se va desfasura la sediul celor doua servicii publice comunitare din municipiul Buzau, Str. Chiristigii, nr. 8-10, intre orele 8.00-15.00 (luni-joi) si 8.00-13.00 (vineri).”

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button