AdministrațiePolitică

Prefectul Baltă pleacă acasă. PONTA: "Mâine numim alt prefect la Buzău"

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi seară  la comandamentul de iarnă, că mâine va numi un alt prefect la Buzău.
El a mai spus că mâine actualul prefect va fi demis, fiind preferat un om capabil să facă față situațiilor de urgență din județ.balta

„Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne, mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.

Vicepremierul Liviu Dragnea anunţase anterior că nu sunt foarte multe şanse ca Gabriel Baltă să mai fie prefect, dar că decizia va fi luată săptămâna viitoare, după rezolvarea problemelor meteorologice, deoarece nu este normal ca schimbarea să fie efectuată acum.

Astăzi, prefectul Gabriel Baltă s-a făcut de râs după ce nu a fost în stare să enumere cele cinci localități izolate de căderile masive de zăpadă. Prezent la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a dat de înțeles că se vor lua măsuri în ceea ce privește reprezentarea Guvernului în teritoriu.

Prefectul nu a ştiut astăzi în ce localităţi sunt probleme cauzate de ninsorile abundente, lucru care a ajuns la urechile premierului Ponta. Acesta a hotărât ca prefectul Baltă să plece acasă, în locul lui fiind preferat un om care să se ridice la înălțimea așteptărilor.

Prezent la Buzău, unde a analizat modul în care se intervine pentru deblocarea  localităților izolate de zăpadă, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că aștepta P1130846ca la Buzău să fie o coordonare mult mai fermă a autoritătilor aflate sub comanda prefectului Gabriel Baltă: “S-au blocat la acele cinci comune izolate, neștiind ce decizie să ia, nelucând organizat.(…) Am discutat cu cei de la CNADNR să continue DN22 și în interiorul județului Buzău (dinspre Brăila, n.n), și atunci avem șanse serioase ca în seara asta să mai scoatem două localități din izolare, comuna Vâlcelele cu satele aferente și comuna Balta Albă.”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!