EducaţieȘtirile zilei

Prefectul județului, anunț important despre reluarea cursurilor

Deși ministrul Educației a declarat că școala ar trebui să funcționeze în scenariul față în față, la Buzău lucrurile stau altfel. Prefectul Daniel Țiclea a declarat, astăzi, la o televiziune locală, că va face tot ce îi stă în putere „ca, de luni, școlile să înceapă cel mult în scenariul on –line pentru acele comunități aglomerate, nu în comunele cu zero cazuri”.

În Buzău, în localitățile cu rată de incidență ridicată, școlile ar trebui să rămână închise. A spus-o astăzi răspicat prefectul Daniel Țiclea, în emisiunea Sens Direct de la Focus TV.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că nu este momentul pentru redeschiderea școlilor și trimiterea copiilor în colectivitate, întrucât riscul de îmvolnăvire este în continuare foarte ridicat iar spitalele sunt încă supraaglomerate.

“V-o spun  cu toată fermitatea și toată determinarea, și am promis-o întregului sistem medical din Buzău. Eu voi face tot ce-mi stă în putință ca de luni școlile să înceapă cel mult în scenariul on –line pentru acele comunități aglomerate, nu în comunele cu zero cazuri. Voi folosi toate pârghiile și toate prevederile legale, dacă va fi nevoie voi merge la fiecare ședință de Consiliu de Administrație să conving pe toată lumea că deși aceasta nu va rezolva problema, măcar nu o va agrava. Buzăul n- a fost niciodată într- o situație asa gravă din punct de vedere medical.”

De cealaltă parte, inspectorul școlar general Ionel Meiroșu a anunțat deja că școlile se vor deschide cu prezența elevilor în bănci.

În prezent, în municipiul Buzău rata de incidență a cazurilor COVID este de 11,96 la mie. 26 de localități din județ au rată peste 7,5.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!