Știrile zilei

Președintele Consiliului Județean a înmânat premiile celei de a XII-a ediții a festivalului-concurs „Primăvara Poeților”

Zeci de scriitori din județ au luat parte, ieri, la festivitatea de premiere a celei de a XII-a ediții a festivalului-concurs „Primăvara Poeților” organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău.  În cadrul manifestării a avut loc și lansarea volumului de versuri „Carte de dor”, semnat de regizorul Nicolae Cabel.

Festivitatea a debutat prin înmânarea premiilor celor șase câștigători ai concursului „Primăvara Poeților”, concurs care la ediția aceasta a reunit un număr de 38 de volume publicate în 2019 și 2020. Premiile au fost oferite de Consiliul Județean, fiind înmânate de președintele Petre Emanoil Neagu. Juriul concursului a fost format din scriitorii Titi Damian și Daniela Șontică, alături de directorul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”, Sorin Burlacu.â

La ediția de anul acesta au participat peste 30 de autori buzoieni. Premiile pentru volumele publicate în 2019 au revenit următorilor:

• Nicolai Tăicuțu pentru cel mai bun volum („Vitregii suportabile”) la categoria Membri ai Uniunii Scriitorilor”;
• Mihaela Roxana Boboc pentru cel mai bun volum („Terapia ploii de chihlimbar”) la categoria Nemembri ai Uniunii Scriitorilor;
• Victoria-Maria Pripon pentru cel mai bun volum („Orașul cuvintelor”) la categoria Debut.

De asemenea, pentru volumele publicate în 2020, câștigători au fost:

• Tudor Cicu – pentru cel mai bun volum („Nu ești în povestea aceasta”) la categoria Membri ai Uniunii Scriitorilor”;
• Mariana Cabel – pentru pentru cel mai bun volum („Dincolo de neguri”) la categoria Nemembri ai Uniunii Scriitorilor
• Laura Cozma – pentru cel mai bun volum („Lama dulce a timpului”) la categoria Debut.

A urmat lansarea volumului „Carte de dor” a buzoianului Nicolae Cabel, discipol al celebrului Victor Iliu (regizorul clasicei ecranizări „Moara cu noroc”, una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes din 1957). Volumul este o evocare a „unei experiențe personale dureroase” determinată de pierderea soției autorului. Despre volum au vorbit în termeni elogioși prof. Ionel Banu, scriitorul Dumitru Ion Dincă și publicistul Ionel Stănuță, ocazie cu care au fost evocate amintiri emoționante care îi leagă de autor: stația de amplificare a Buzăului din anii 60, Cenaclul Literar „Alexandru Sahia” sau „comis voiajorul” orașului, „Papa Hem”, care la începutul anilor 60 le aducea reviste culturale și volumele marilor scriitori străini înainte ca acestea să ajungă în librării.

„𝑵𝒖 𝒎𝒂̆ 𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒑𝒕𝒂𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒂𝒄 𝒍𝒂𝒏𝒔𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒆𝒊 𝒄𝒂̆𝒓𝒕̦𝒊 𝒂𝒊𝒄𝒊… 𝑽𝒊𝒏𝒐𝒗𝒂𝒕 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒓𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑩𝒊𝒃𝒍𝒊𝒐𝒕𝒆𝒄𝒊𝒊, 𝑺𝒐𝒓𝒊𝒏 𝑩𝒖𝒓𝒍𝒂𝒄𝒖, 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒂𝒎 𝒑𝒖𝒕𝒖𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒍 𝒓𝒆𝒇𝒖𝒛. 𝑺𝒖𝒏𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒅𝒆𝒄𝒂̂𝒕 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕. 𝑫𝒐𝒂𝒎𝒏𝒂 𝒎𝒆𝒂, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆, 𝒔-𝒂 𝒔𝒊𝒎𝒕̦𝒊𝒕 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒂𝒊𝒄𝒊 𝒍𝒂 𝑩𝒖𝒛𝒂̆𝒖 𝒔̦𝒊 𝒊𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒂̆ 𝒍𝒂𝒏𝒔𝒆𝒛 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂 𝒂𝒊𝒄𝒊 𝒊̂𝒏 𝒛𝒊𝒖𝒂 𝒅𝒆 𝑰̂𝒏𝒂̆𝒍𝒕̦𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊”, a declarat regizorul Nicolae Cabel.

În încheierea evenimentului, atât scriitorii premiați, cât și ceilalți concurenți au recitat din creația proprie.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button