PoliticăȘtirile zilei

Președintele PSD Buzău, despre candidaturile la Parlament: „Nu ne putem juca cu aceste lucruri!”

Într-o declarație consemnată de Observatorul Buzoian, președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a infirmat zvonurile conform cărora lista candidaților la alegerile parlamentare din 11 decembrie ar fi bătută în cuie. Deputatul PSD a negat faptul că Buzăul și-a stabilit candidații și a precizat că decizia aparține conducerii centrale a partidului.

Reacția secretarului Camerei Deputaților vine la câteva zile după ce mai multe publicații buzoiene, printre care și Reporter Buzoian, au dat publicității o primă listă de candidaturi din partea PSD la alegerile din iarnă:

„Nu am definitivat nici o listă. Nici nu aveam cum pentru că listele cu candidați trebuie să fie validate mai întâi de forurile interne ale partidului după care sunt trimise la Centru și decizia finală se ia la București. Nu ne putem juca cu aceste lucruri. Suntem singurul partid din Buzău care are o conducerea aleasă în conferință județeană și vom ține cont, ca de fiecare dată, de ce vor membrii noștri de partid”, a declarat președintele PSD Buzău pentru sursa citată.

Șeful PSD nu a ascuns faptul că a avut o discuție cu președintele Liviu Dragnea, însă a insistat pe rolul decisiv al conducerii centrale în stabilirea candidaților:

„Am avut o primă discuție cu președintele Liviu Dragnea pe marginea CV-urilor celor care și-au manifestat intenția de a candida. Atât și nimic mai mult. Este adevărat că locul 2 pe listă trebuie să revină unui candidat care să reprezinte zona Râmnicului, așa cum și locul 3 trebuie să revină unei femei. Acum, din zona Râmnicului, și-a manifestat intenția de a candida domnul Danielescu, dar, până la a ajunge definitiv pe listă, dumnealui trebuie validat de organizația Râmnicu Sărat, de organizația județeană și apoi de Centru. De asemenea, în ceea ce privește doamnele, avem până acum trei candidate înscrise, lista este deschisă dar și ele trebuie să fie validate întâi de forurile județene apoi la nivel central”, a mai adăugat deputatul Marcel Ciolacu pentru aceeași sursă.

În ceea ce privește finalizarea listei de candidaturi, tot șeful PSD Buzău a estimat că ar putea fi vorba de a doua jumătate a lunii octombrie. Până la acest moment, presa a speculat că, la deputați, locurile eligibile ar reveni președintelui Marcel Ciolacu, urmat de râmniceanul Adrian Danielescu, de Ionela Dobrică și de Romeo Lungu și Sebastian Radu. La Senat, favoriți ar fi Constantin Florescu și Lucian Romașcanu, însă lista rămâne deschisă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button