Anunțuri

Primăria cumpără 10.000 de măști pentru locuitorii din Poștă

HOTĂRÂREA NR. 8/04.05.2020 privind luarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19

Având în vedere:

-referatul Compartimentului de Protecție Civilă și Situații de Urgență nr. 47494/04.05.2020;

-prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

-HG 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;

-Ordinul Secretarului de Stat, Șef al DSU, Dr. Raed Arafat, nr. 76066/04.05.2020, privind instituirea carantinei intr-o zonă din cartierul Poștă din Municipiul Buzău.

-prevederile OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare;

Comitetul Local pentru situații de urgență al Municipiului Buzău

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. Se aprobă achizitionarea si distribuirea a 10.000 buc maști pentru persoanele care se deplasează in spații publice din zona carantinată, astfel cum a fost prevăzută la art. 1 din Ordinul Comandamentului Acțiunii nr. 76066/04.05.2020.

Art. 2. Se aprobă montarea de lavoare mobile, cu apă și săpun, dispensere cu dezinfectant și covorașe impregnate cu dezinfectant, în toate zonele de acces și la magazinele alimentare din zona carantinată.

          Art.3. Se aprobă dezinfectarea zilnică a tuturor străzilor, trotuarelor si parcărilor, precum și a scărilor blocurilor, situate în perimetrul carantinat.

           Art. 4. Se aprobă inființarea unei linii telefonice dedicate cetățenilor din zona carantinată.

Art. 5. Se aprobă modificarea traseului autobuzului nr. 3 al Transbus SA, după cum urmează: Cap de linie Beta, cartier Mihai Viteazu- Dedeman.

Art. 6. Se aprobă dezinfectarea clădirii Policlinicii Nicolae Titulescu, respectiv a spațiilor comune interioare si exterioare, precum și montarea de dozatoare și covorașe cu dezinfectant la intrările in Policlinică.

Art. 7. Nerespectarea prezentei hotărâri atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

PREȘEDINTELE

Comitetului Local pentru situații de urgență

PRIMAR

Constantin Toma

                                                                             Secretariat tehnic

                                                                                  Marian Popa

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button