Știrile zilei

Primarul Toma vrea să se vaccineze public, pentru a da celorlalți un exemplu

Edilul nu înțelege însă de ce primarii nu au fost incluși pe listă cu prioritate.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, se declară pro vaccinare, dar este oarecum nemulțumit că încă nu a fost programat. Edilul și-ar fi dorit să dea un exemplu buzoienilor, vaccinându-se public, și crede că primarii ar fi trebuit să fie incluși cu prioritate pe lista celor vaccinați.

„100% mă voi vaccina”, a fost răspunsul categoric al edilului la întrebarea pusă de reporterul Campus TV. „Problema este că nu înțeleg deciziile de la București. În mod normal, primarii din toată țara, după ce s-a vaccinat președintele, prim-ministru, președinții celor două camere – pentru că, până la urmă, noi suntem suntem cele mai vizibile persoane, primarii, în fiecare localitate. Eu a fi mers să ne fi băgat cu prioritate pe listă. Prin puterea exemplului cred că puteam convinge mai multe persoane.”, a conchis edilul.

Primăria Buzău a cheltuit sume consistente pentru amenajarea spațiilor în care vor funcționa centrele de vaccinare anti-Covid din municipiul Buzău. Dacă la început cheltuielile nu păreau a fi foarte mari, pe parcurs ele au crescut și au cam subțiat bugetul local, și așa destul de firav la acest început de an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button