Știrile zilei

Primarul unei comune din Buzău își organizează propriul spectacol de Revelion

Dacă locuitorii din județul Buzăul pot urmări spectacolul de Revelion doar la televizor sau trebuie să vină până în oraș pentru a asista la show-ul de pe platou, locuitorii unei comune buzoiene se pot considera privilegiați. Primarul a decis organizarea propriului spectacol pentru noaptea dintre ani, iar feed-back-ul primit de la cetățeni este destul de încurajator.

La Berca, moderna comună de pe malul Buzăului, primarul Ionel Dobrița a decis organizarea unui spectacol de Revelion care să cuprindă un recital muzical și un foc de artificii, asemenea marilor orașe. Pentru prima dată în istorie, locuitorii din Berca nu mai trebuie să bată drumul până la Buzău pentru a asistat la spectacolul din Piața Daciei.

Pe 31 decembrie, la ora 21:00, oamenii sunt așteptați în centrul comunei Berca pentru a serba împreună trecerea dintre ani cu un pahar de șampanie, muzică bună și un impresionant foc de artificii:

„Revelionul este una dintre cele mai aşteptate sărbători, iar trecerea într-un an nou reprezintă un moment al bilanţurilor – pentru unii, al planurilor – pentru alţii, al veseliei pentru cei mai mulţi. Pe 31 decembrie, incepand cu ora 21 00, va asteptam sa-i uram împreună bun venit noului an!”, este invitația adresată localnicilor de către primarul Ionel Dobrița.

Printre invitați se numără și un artist din Republica Moldova. Igor Cuciuc, artist apreciat peste Prut, va cânta în noaptea de Revelion la Berca, alături de Ansamblul Folcloric Dragaicutele, Daniela Matache, Mario Buzoianu și Nemuritorii.

În 2019, Berca a mai marcat o premieră: În centrul comunei a fost amenajat, pentru întâia oară, un tunel asemănător celui de la Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Pt domnul Marius!
    Nu si-o va lua
    Sunt din acelasi partid!
    Si 2,anul viitor sunt alegerilir primarilor.deci trebuie sa le bage zdravan pe gat ca mai vad peste 4 ani asa ceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!