Administrație

Primarul Valerică Șercăianu, ÎNCARCERAT. În comună se vor organiza alegeri parțiale

Primarului comunei buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, a fost condamnat miercuri la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare după ce, în mai 2013, a accidentat-o mortal pe adolescenta Anca Bereveanu, în vârstă de 15 ani, şi a rănit grav o altă minoră.646x404
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este definitivă, motiv pentru care în comuna Cernăteşti se vor organiza alegeri parţiale la o dată stabilită ulterior, în ședință de Guvern. Joi, prefectul judeţului Buzău, Maria Buleandră, va lua act de încetarea mandatului de primar a lui Șercăianu. Conform legii, alegerile ar trebui să fie organizate în termen de 90 de zile de la solicitarea făcută de prefect către Guvern privind organizarea de alegeri anticipate pentru funcția de primar al comunei.
Aflat la volanul maşinii personale, un autoturism de teren, Valerică Şercăianu avea o alcoolemie în sânge de 0,8 la mie şi permisul expirat de mai mult timp, când a  pierdut controlul volanului și a pătruns cu mașina pe marginea drumului. Aici, bolidul său le-a izbit în plin pe cele două fete care se întorceau de la școală, Anca Bereveanu decedând pe loc.
Primarul a fost condamnat de instanţa de fond la 2 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, iar celălalt şofer implicat în accident a primit doi ani de închisoare cu executare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!