Din Buzău

Primele platforme de gunoi subterane din Râmnicu Sărat, date în folosință

Primele platforme de gunoi subterane pot fi deja folosite de râmnicenii din zona centrală a orașului. RER SUD a inaugurat patru obiective ce vor deservi patru asociații de proprietari cu un număr total de 36 blocuri și 598 apartamente.

”Ca urmare a contractului nou încheiat în anul 2019 după câștigarea licitației organizate de autoritatea publică locală, societatea noastră și-a asumat responsabilitatea de a realiza 23 de platforme subterane. Zece dintre acestea vor fi realizate până la data de 10 octombrie 2020, restul de 13 vor fi realizate în perioada următoare. Platformele subterane vor fi prevăzute cu compartimente separate pentru deșeuri menajere și deșeuri reciclabile, iar lângă platforme va fi amplasat câte un container de tip „clopot” de culoare verde pentru depozitarea deșeurilor de sticlă.

Prin urmare, colectarea deșeurilor se va face pe 3 fracții (deșeuri menajere, deșeuri reciclabile reciclabil, deșeuri de sticlă), urmând ca de la 1 ianuarie 2021 să fie introdusă și fracția biodegradabilă, conform Legii 181/2020”, a precizat pentru presă Liviu Mocanu, director general S.C. RER SUD S.A.

Platformele inaugurate miercuri la Râmnicu Sărat sunt singurele de acest tip din țară, fiind dotate cu supraveghere video dar și cu un sistem de închidere/deschidere pe bază de cartelă

Accesul la fiecare compartiment pentru depozitarea deșeurilor se va face pe baza unei cartele cu frecvență unică pentru fiecare asociație beneficiară, iar sistemul de monitorizare video al platformelor va fi conectat în timp real la centrul de monitorizare video al Poliției Locale și la Dispeceratul RER SUD.

Sistemul de depozitare al deșeurilor oferit de platformele subterane are multiple beneficii de la cele estetice până la cele de igienă publică. Platformele subterane nu permit împrăștierea deșeurilor, zona din jurul platformei este curată, deșeurile se depozitează pe categorii și ajung în interior în containerele special destinate fiecărui tip de deșeu.

S.C. RER SUD S.A., în calitate de operator de salubritate ce activează pe raza municipiului Râmnicu Sărat de mai bine de 15 ani, a depus constant eforturi pentru prestarea unui serviciu de salubrizare în acord cu normle legislative și în beneficiul populației.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!