Din Buzău

A primit de la o firmă 500 de milioane, avans pentru un teren care nu îi aparținea. Isprava unei buzoience arestată pentru înșelăciune

Inventivitatea unora nu are limite atunci când vine vorba de înșelat lumea. Escrocii ar face orice pentru a stoarce de la semenii creduli un ban nemuncit.
O femeie de 45 de ani a vândut unei firme din Buzău un teren situat în Merei, care nu îi aparținea. Ea a falsificat actele de proprietate, reușind astfel să câștige încrederea cumpărătorului, care i-a plătit pe loc 500 de milioane avans pentru teren. arestata
Escrocheria a avut loc în cursul anului 2011. Atunci, buzoianca a încheiat o promisiune bilaterală cu firma din Buzău, ocazie cu care a primit de la promitentul-cumpărător suma de 50.853 de lei, cu titlu de avans.
Timpul a trecut și contractul nu a mai fost perfectat, întrucât s-a constatat că terenul în cauză aparţinea unei alte persoane, documentaţia prezentată la biroul notarial fiind întocmită în fals.
După ce a reușit să înșele încrederea firmei cumpărătoare, buzoianca a crezut că poate scăpa basma curată. Nu a durat mult însă până când polițiștii de la Investigarea Fraudelor au intrat pe fir și au demontat tărășenia comisă de femeie. Luni, 25 august, ei au reușit să o și prindă pe buzoiancă, în timp ce se plimba pe o stradă din municipiu.
Polițiștii au reținut-o și au condus-o în arest, urmând să fie acuzată de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!