Din Buzău

Probleme pentru Comitet

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul buzoienilor care nu au respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

În urma semnalării cazurilor de infectare cu SARS-COV2 a mai multor buzoieni domiciliați în același cartier al municipiului reședință de județ și urmare imaginilor apărute în spațiul public din care reieșea că mai multe persoane s-ar fi întâlnit în perioada Sărbătorii Pascale la diverse imobile, context în care nu s-ar fi respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, polițiștii  s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări.

„Din primele cercetări a reieșit că doi buzoieni cu vârste de 41, respectiv 36 de ani s-ar fi întâlnit în perioada Sărbătorii Pascale cu mai multe cunoștințe și rude din județul Ialomița.

În cauză cercetările continuă, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 din Codul Penal.”, a transmis IPJ Buzău, în cursul zilei de astăzi.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!