BUZĂU: Procesiunea de Florii a fost anulată
Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără participarea credincioşilor mireni, anunţă miercuri Cancelaria Sfântului Sinod.
Potrivit îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de patriarhul BOR, Daniel, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Mare (A Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă, întrucât aceste slujbe vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a le oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare a consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:
Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta.
Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie) şi vor fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.