Dascălii buzoieni, în așteptarea sumelor restante câștigate în instanță | IȘJ Buzău calculează necesarul de finanțare
Dascălii buzoieni și-ar putea primi în curând sumele restante câștigate în instanță, asta după ce reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Buzău, au ajuns la un consens cu oficialii din Ministerul Educaţiei. Inspectoratul Școlar Județean a transmis deja o adresă către unitățile de învățământ buzoiene pentru a calcula suma necesară achitării tuturor drepturilor restante.
Reprezentanții SÎP Buzău le-au adus la cunoştinţă oficialilor din minister lista cu nemulţumirile ce i-au determinat să anunţe că vor intra în grevă generală. Surprins de intențiile dascălilor buzoieni, ministrul Educaţiei a susţinut că nu a avut cunoştinţă despre aceste revendicări şi a promis că va cauta soluţii pentru rezolvarea lor.
Problema ardentă a cadrelor didactice buzoiene se referă la neplata unor sume câştigate în instanţă şi care riscă să fie pierdute în perioada următoare, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.
Promisiunile de ieri ale ministrului i-au făcut pe dascăli să ia în calcul renunțarea la grevă și să aștepte plata aferentă hotărârilor judecătorești.