AdministrațieȘtirile zilei

PROIECT: Un consilier local vrea să interzică orice fel de construcție în parcuri și în centrul istoric

Consilierul municipal Constantin Ionescu a redactat un proiect de hotărâre prin care interzice amplasarea oricărui tip de construcție – provizorie sau definitivă – pe spațiile verzi din Buzău și în zonele declarate istorice. Propunerea fusese ridicată în ședința Consiliului Local din 15 iulie, atunci când a fost îndemnat de PSD să materializeze această inițiativă sub forma unui proiect.

Soluția lui Ionescu vine în contextul scandalului legat de chioșcurile pe care comercianții și le-au construit în parcul „Sfinții Îngeri” și pe care municipalitatea se vede nevoită să le demoleze, deoarece sunt construite ilegal. Pentru a proteja spațiul verde și centrul istoric de astfel de construcții inestetice, consilierul independent Constantin Ionescu va introduce în CLM următorul proiect de hotărâre:

„Având în vedere:

  • Necesitatea si obligatia de a proteja zonele verzi, din punct de vedere al pastrarii intacte a suprafetelor prevazute in planurile cadastrale;
  • Aspectul urbanistic civilizat ,cat si eliminarea oricaror agresiuni vizuale in spatiului public;
  • Protejarea si influenta negativa asupra zonelor istorice si a zonelor protejate, impotriva constructiilor ce nu se incadreaza in aspectul arhitectural al acestor zone;
  • Acordul majoritatii consilierilor locali de a lua acesta decizie la nivelul Municipiului Buzau, in sedinta ordinara din data de 15.07.2016
  • Legislatia privind protectia mediului cat si acordurile cu Uniunea Europeana decrestere a suprafetei de spatiu verde pe fiecare locuitor;

  Toate aceste motive coroborate cu legislatia din domeniu privind protectia mediului si a spatiilor verzi, cat si regimul constructiilor, se impune adoptarea prezentei hotarari.

(…)

Avand in vedere expunerea de motive se impune adoptarea prezentului proiect de hotarare:

Art.1. Se interzice amplasarea, provizorie sau definitiva de catre persoane fizice sau juridice a oricarei constructii, in toate parcurile si spatiile verzi din Municipiul Buzau ,cu aceasta destinatie in planurile cadastrale;

Art.2. Se interzice amplasarea, provizorie sau definitiva de catre persoane fizice sau juridice a oricarei constructii, in zonele declarate istorice si protejate prin lege din Municipiul Buzau ;

Art.3. Fac exceptie de la prezenta hotarare proiectele de interes public si strategic, initiate de institutii publice, numai dupa obtinerea tuturor avizelor si acordurilor conform legislatiei in domeniu.

Consilier local – Independent

Constantin Ionescu”

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. Se interzice tuturor persoanelor fizice si juridice , mai putin institutiilor publice!
    Adica : nimeni nu este mai presus de lege , mai putin statul!
    Statul ramane primul care nu respecta legea!
    Misto!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button