Buzăul, al cărui nume a fost atestat documentar încă din anul 376 e.n., a reprezentat, încă de atunci o atracție, fiind situat la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Cu o istorie bogată, orașul de la curbura Carpaților nu a fost uitat de-a lungul timpului, reputația sa fiind amintită și păstrată în scrierile unor personalități marcante ale țării noastre, care păstrază amintiri cu minunatul nostru oraș.
Ziua de Buzăuvă prezintă impresiile și trăirile pe care Buzăul le-a oferit scriitorilor și nu numai.
George Emil Palade, fost medic și om de știință american de origine română, deținător al Premiului Nobel pentru medicină, afirma intr-o scriere că: „ Cei 50 de ani care au trecut din 1930 până astăzi nu m-au făcut să uit Buzăul din anii tinereții noastre…vizitele la podgoriile de sub dealul Istriței…sau la Târg, la Drăgaică. […] Buzăul de azi e de zece ori mai bine decât cel de pe vremea Școlăriei noastre!
Da, mie îmi plăcea orașul și pe vremea când era pârlit.”
Poetul, dramaturgul, prozatorul Marin Sorescu are și el amintiri frumoase cu Buzăul, amintiri pe care n-a ezitat să le consemneze în scrierile sale: “Am călătorit destul de mult, dar parcă tot Buzăul mă atrage mai tare, și mai tare, cu magnetul său miraculos…Aș putea să mă numesc buzoian prin adopțiune, nu atât datorită numărului mare de descinderi în zonă, cât mai ales intensității trăirilor de aici.”
Scriitorul buzoian Ion Băieșu a dedicat un catren admirabil frumosului nostru județ:
„ Buzău, oraș al fetelor frumoase
Și-al Crângului romantic, unde noi
Ne-nghesuiam cu soiuri de Pietroase
Și ne-agățăm cu dinții de Pleșcoi…”
Pentru Margareta Sterian, figură exemplară a Buzăului, mai ales în domeniul picturii, orașul nostru ocupă un loc aparte în sufletul ei, oferindu-i trăiri de neuitat: „ … Păstrând pentru tot restul vieții amintirile unei copilării triste, animate de bucuriile unor drumuri la târgurile de Drăgaică… La Buzău am simțit eu pentru întâia oară duhul naturii și, în felul meu de copil, i-am deslușit chemarea.”
Unul dintre cei mai buni avocați ai Buzăului, vestit și pentru arta oratorică, dar și pentru dragostea pentru literatură, maestrul Gheorghe Culicovschi, a menționat în scrierile sale orașul natal:
„ Renumit prin răcoaroasa
Tămâioasă de Pietroasa
La Buzău poți să te frigi
Cu faimoșii săi covrigi”
Stan Săraru, primar al orașului Buzău în perioada interbelică (1933-1937) compara Cișmigiul cu memorabilul nostru Crâng: „ Ceea ce se realizează în București, prin înfrumusețarea și mărirea Cișmigiului, este o adevărată mândrie a capitalei noastre; totuși, cred că nu poate întrece în frumusețe naturală mai ales Crângul nostru.”
Prin aceste însemnări ale unor importanți oameni despre Buzău, publicația noastră vrea să afirme notorietatea orașului nostru, care a fost, este și va fi mulți ani de acum încolo un oraș reprezentativ pentru România.
Pacat ca in prezent este ingropat intr-o saracie lucie, fara investitii si locuri de munca. Dar mai bem un paharel, mai mergem la o plimbare si asa uitam de foame.
Promovat in ce? Orasul bordurilor ? Ultima interventie in fata fostului sediu PD-L au latit parcarea si au schimbat bordurile cu unele noi , in rest aceleasi gropi in care iti rupi masina in doua, si de ce era nevoie de bordura acolo ?
Pacat ca in prezent este ingropat intr-o saracie lucie, fara investitii si locuri de munca. Dar mai bem un paharel, mai mergem la o plimbare si asa uitam de foame.
Promovat in ce? Orasul bordurilor ? Ultima interventie in fata fostului sediu PD-L au latit parcarea si au schimbat bordurile cu unele noi , in rest aceleasi gropi in care iti rupi masina in doua, si de ce era nevoie de bordura acolo ?
Mi-a dat o lacrima !!!:))) un oras sarac si fara viitor nu l mai vede nimeni….