Din Buzău

Protecția Consumatorilor avertizează: PERICOLUL din șervețelele umede!

O echipă de experți, condusă de dr. biochimist inginer Mihai Rissdorfer, a analizat nivelul de toxicitate al ingredientelor șervețelelor umede pentru bebeluși și copii. Descoperirea i-a speriat pe cercetători, care au arătat că aroape 70% dintre produse consum parfum, ingredient nerecomandat celor mici.
Reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC) România au achiziţionat, în perioada 21 aprilie – 30 7120090522135021IT3863_04aprilie, din marile structuri comerciale din Bucureşti (Mega Image, Lidl, Carrefour, Kaufland, Auchan, Cora, Rewe), 80 de tipuri de șervețele umede pentru bebeluși/copii, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere al ingredientelor și al corectitudinii informațiilor, scrie Ziarul Prahova.
Astfel, în urma analizei efectuată de către experţii APC România a rezultat, printre altele, că 68% dintre produsele analizate conțin parfum; legislația nu obligă producătorii la indicarea substanțelor din parfum decât atunci când acestea fac parte din cele care trebuie să respecte anumite precauții în utilizare. Cu toate acestea, substanțele unui parfum pot fi extrem de diverse și pot avea potențial negativ asupra sănătății, fiind recomandată precauție în utilizare, în special în privința copiilor mici.
De asemenea, 64% dintre produsele analizate conțin fenoxietanol care poate fi toxic pentru bebeluși atunci când este ingerat, conform unui avertisment emis de FDA din SUA; 56% dintre produsele analizate conțin propilen glicol, acesta fiind un compus cu toxicitate foarte scăzută; 25% dintre produsele analizate conțin Methylchloroisothiazolinone/methylisothiazolinone (MCI/MI) – un alergen ce poate provoca reacții severe ale pielii în cazul anumitor persoane.
Experţii APC au mai depistat că 14% dintre produsele analizate conțin parabeni, deşi unele studii au arătat că aceștia pot avea efect negativ asupra sănătății. O parte a acestora este interzisă prin Regulamentul CE 1223/2009, alții sunt permiși cu atenționări speciale în privința produselor destinate copiilor sub 3 ani. Alte concluzii ale studiilor arată că 6% dintre produsele analizate conțin alcool benzilic, care este toxic pentru piele, ochi și este asociat cu gasping syndrome la parabenibebeluși și poate provoca decesul acestora utilizat intern; 2,5% dintre produsele analizate conțin Simeticonă – ce poate provoca diaree ușoară, regurgitare sau stări de vomă la ingerarea unor produse care conțin această substanță, iar unele teste afirmă că poate provoca malformații în timpul sarcinii; 4% dintre produsele analizate conțin paraffinum liquidum, care nu este considerat a fi un produs nociv, doar că nu lasă pielea să respire și acest lucru, în conjuncție cu alți factori, poate provoca infecții bacteriene. În unele cazuri, paraffinum liquidum poate conține 1,4 dioxan, care apare ca impuritate într-un sfert din derivatele petroliere (cum este paraffinum liquidum) și este considerat ca având potențial cancerigen.
„Având în vedere compoziția chimică a unor șervețele umede, ne exprimăm temerea în legătură cu potențialul nociv al acestora pentru consumatori. Produsele acestea sunt destinate unei categorii extrem de vulnerabile de consumatori și ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorități, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări având în vedere riscul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingredinte. Acesta este motivul pentru care recomandăm părinților să renunțe la folosirea șervețelelor umede și să apeleze la metoda tradițională, respectiv folosirea tifonului și a infuziei de mușețel”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu – președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!