PoliticăȘtirile zilei

Protestatarii au cerut demisia prefectului care….nu există!

Scene tragicomice, sub balconul Casei Albe din Buzău. Protestatarii veniți, aseară, să dea glas nemulțumirilor legate de restricții au cerut demisia prefectului care…nu există!

În jur de o sută de persoane s-au adunat, luni seară, pe platoul din Piața Daciei, de unde au pornit într-un marș către sediul Prefecturii Buzău. Nici n-au ajuns bine aici, că au început să scandeze: „Demisia! Demisia!”, fără să știe că Prefectura nici măcar nu are un șef.

De fapt, alianța PNL-USR-PLUS nu s-a putut înțelege la Buzău nici până la această oră în ceea ce privește persoana care va ocupa fotoliul de prefect. Întrebat de ce premierul, care aparține PNL, tergiversează numirea unui prefect la Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu a precizat că „nu există o comunicare oficială cu prim-ministrul” pe această temă.

Protestatarii au dat foc măștilor.

Din acest punct de vedere, cel puțin PNL a fost consecvent și și-a numit un subprefect, în persoana Marietei Boloș. Celălalt post, rezervat tot liberalilor, a rămas liber după ce varianta preotului Holban nu ar fi fost acceptată de Centru.

Funcția de prefect pare însă o funcție greu de ocupat. PLUS Buzău încă nu a avansat numele unei persoane, formațiunea aflându-se, probabil, tot în faza „selecției de CV-uri” pentru acest post.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. De rasul plansului!
    🙂
    Asta dovedeste cat de eficienta este spalarea creierelor „protestatarilor”. O mana de Neica-Nimeni care nici macar nu au habar de ce au iesit in strada si impotriva ce / cui protesteaza.

Dă-i un răspuns lui Klaxxy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!