Politică

PSD Buzău îi cere demisia consilierului local Silviu Roșioru

Partidul Social Democrat, prin vocea viceprimarului Ionuț Apostu, îi solicită demisia din funcție de consilier municipal lui Silviu Roșioru, după incidentul produs miercuri în fața Palatului Comunal.

Demisia, domnule consilier Roșioru!

Am urmărit cu mâhnire evoluția evenimentelor petrecute la finalul ședinței Consiliului Local Municipal de miercuri și nici acum nu pot concepe cum a fost posibilă o asemenea faptă reprobabilă: UN CONSILIER LOCAL A LOVIT UN CETĂȚEAN AL MUNICIPIULUI BUZAU PE TREPTELE PALATULUI COMUNAL, INSTITUȚIE SIMBOL A ORAȘULUI ȘI A ADMINISTRAȚIEI BUZOIENE!

          O astfel de atitudine nu poate fi tolerată nici de opinia publică buzoiană, dar nici de colegii din administrația locală și din Consiliul Local Municipal. De ce? Pentru că trăim într-un climat viciat grav de violenţă. Filmele, ştirile, traficul auto, sportul de echipă sau individual, traiul la oraş, relaţiile de serviciu, demonstraţiie stradale, toate sunt marcate adânc de violenţă. S-a atins deja stadiul la care, în modul său de exprimare publică, politica românească pare de neconceput fără violenţă. Observăm cum activitatea politică împleteşte violenţa de limbaj, verbal sau scris, cu aceea de comportament şi violenţa de acţiune cu brutalitatea din relaţia directă cu opozantul politic sau chiar cu proprii cetățeni.

Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău

          Nu trebuie să mai tolerăm asta!

Nu trebuie să mai acceptăm printre noi astfel de personaje!

Am simțit nevoia să iau atitudine domnule Roșioru pentru că nu am nicio așteptare să vi se ceară demisia de către liderii partidului căruia v-ați alăturat, partid care a inventat teoria „pixelului albastru”,  pentru a justifica și a scuza faptul că președintele Băsescu a lovit peste față un băiețel. Dumneavoastră ați inventat conspirația „forţelor politice meschine”. Nu, nu se va supăra nimeni pe dumneavoastră la partid, vă încadrați perfect alături de acești oameni, însă nu vă încadrați alături de noi ceilalți în Consiliul Local Municipal. Ne întâlnim în sala de ședințe ori de câte ori interesul public o cere pentru a analiza proiecte pentru dezvoltarea orașului, ca buzoienii să aibă un trai mai bun. Avem discuții și dezbateri de idei, uneori contradictorii, dar niciodată  nu trebuie depășită granița bunului-simț, a respectului reciproc. Condamn cu vehemență orice tip de violență, fie ea fizică, emoțională sau verbală! Sunt convins că niciun om de bun-simț nu apreciază acest tip de manifestare.

Violența naște violență indiferent de modul în care se manifestă.

Buzoienii ne-au oferit încrederea pentru a ne ocupa de bunul mers al lucrurilor în oraș, iar hârtiile îndosariate pe care sunt imprimate proiectele de Hotărâri de Consiliu sunt instrumente pentru bunăstarea cetățenilor, nu arme cu care să-i pleznești peste ochi la ieșirea din ședințe.

Ionuț Sorin Apostu

Viceprimarul Municipiului Buzău

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

7 Comments

  1. 🙂 Parafrazand titlul unui film celebru, as zice: Uite cine vorbeste!…
    Dl Apostu, ca purtator de vorbe al PSD Buzau, zice:
    „…S-a atins deja stadiul la care, în modul său de exprimare publică, politica românească pare de neconceput fără violenţă. Observăm cum activitatea politică împleteşte violenţa de limbaj, verbal sau scris, cu aceea de comportament şi violenţa de acţiune cu brutalitatea din relaţia directă cu opozantul politic sau chiar cu proprii cetățeni….”
    Dle Apostu, ati vorbit inainte cu dl Radulescu – Mitraliera? Dar cu dl Bacalbasa? Sau dl Nicolicea? Sau, ca sa fim mai concisi, ati vorbit cu PSD-ul in ansamblul lui despre toate astea?
    Serios, sunteti absolut jalnic si jalnici, mai ales cand vorbiti de violenta (in) politica!…

    1. Nu din faptul ca fost violentat in politica are Dl Rosioru acest comportament, toti avem in noi asemenea porniri si eu ti-as trage cateva palme…virtuale,dar AUTOCONTROLUL trebuie sa functineze, in special la oamenii politici. Daca Dl Rosioru s-ar fi oprit la ”balcanica” balacareala verbala ,situatia era benigna, DAR A LOVIT si asta nu se face nici macar in politica. Asa ca Klaxxy , nu poti justifica VIOLENATA FIZICA a Dl Rosioru cu VIOLENTA VERBALA a lui Mitraliera, Bacalbasa, Nicolicea, cu atat mai mult ca acestia au facu-to in Parlament si pot fi ”opinii politice” ,sau ”placute suedeze” cum le zice Ioha , Lasand gluma la o parte NIMANU-I NU-I ESTE PERMIS SA FIE VIOLENT, Dl Rosioru sa-si asume gestul si sa nu fie suparat, pt ca daca un adversar al lui facea asa ceva .PROFITA, pt ca asa e in politica.

      1. @Cucuveaua Policroma
        Va invit (nu TE invit, ca nu vom fi NICIODATA „Tu” unul cu altul… chestie de educatie si cultura!) la o partida dialog, fie si antagonist. Nu accept palmele, fie si virtuale, pentru ca nu este indicat sa te pui cu un prost: te obliga sa cobori la nivelul lui, apoi te invinge cu experienta…

        1. Pai d-asta nu ma pun cu tine sau cu cei ca tine…niciodata. Autocontrolul vine din educatie ,se cultiva, iar educatia si cultura ,moralitatea se inmagazineaza in proverbe. Am invatat ca cei ca tine ,aia fuduli sunt de evitat.

          1. Vedeti cum sta treaba cu virgulele, cu ortografia, cu limba romana, in general, apoi, poate, mai discutam. Un manual de clasa a treia v-ar prinde bine.
            Proverbele sunt intelepciune populara, dar populimea (il citez aici pe Dragos Patraru) nu devine mai inteleapta cand le foloseste fara discernamant…
            🙂

            1. Da ba Klaxy,Gramatica e arma prostilor ,pe care o folosesc atunci cand nu au argumente ,iar ”ba pe-a ma-ti” este bagata in poleiala pretiozitatii analfabetilor cu diplome.

              1. Exact ce scriam mai sus despre lupta cu prostul din care citez: „… gramatica e arma prostilor…”
                Mare e gradina!…
                🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button