Social

PSD: Case noi pentru bunicii României

3,7 milioane de români au vârste trecute de 65 de ani. Statisticienii români arată că 32% dintre aceștia locuiesc singuri şi 19% din numărul total nu au aparținători care să locuiască în România. Ȋn actuala criză pandemică, numeroși bătrâni care şi-au pierdut viața din cauza COVID-19 internați fiind în cămine pentru persoanele de vârsta a treia și înmormântați de autoritățile publice sau de către persoane necunoscute. Ce face guvernul Orban pentru bunicii României? Le oferă condiţii propice pentru petrecerea bătrâneții în singurătate şi sărăcie.

În schimb PSD a avut mereu grijă de seniori, așa că a descris în mod clar în programul de guvernare care sunt măsurile pe care le va aplica vizavi de persoanele în vârstă pentru creșterea nivelului de trai prin dezvoltare locală. Astfel, social-democrații  vor să construiască rezidențe moderne pentru persoanele care au trecut de 65 de ani. Din totalul cheltuielilor eligibile, statul ar trebui să subvenționeze 50 la sută, însă nu mai mult de 15.000 de euro pe apartament şi 7.500 de euro pe cameră. Seniorii primesc şi posibilitatea de a le fi alocate finanţări prin credit garantat de stat.

Ȋn acest fel, fiecare vârstnic al României va primi o alocație de 10 ori mai mare decât în prezent şi un spațiu minim de 25 de metri pătraţi drept rezidență pe viaţă. Ȋntr-un apartament vor locui doar doi seniori cărora le vor fi asigurate cheltuielile de cazare, hrană şi asistenţă medicală.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: