Politică

ULTIMA ORĂ: PSD își suspendă orice acțiune de campanie electorală

Partidul Social Democrat suspendă orice acțiune de campanie electorală, din bună-cuviință față de victimele tragediei de aseară, de la spitalul Piatra Neamț. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, și pus în practică de toate organizațiile din țară.

”În semn de respect pentru tragedia de la Piatra Neamț , PSD își suspendă orice acțiune de campanie electorală . Sănătatea este prioritară! Marcel Ciolacu” este mesajul șefului PSD.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență au transmis, duminică dimineața, că în secția ATI și-au pierdut viața șapte bărbați și trei femei cu vârsta cuprinsă între 67 și 86 de ani.

Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către Spitalul modular din Lețcani. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a luat măsuri pentru a asigura o continuitate a activității de salvare a vieților pacienților care necesită ventilație mecanică.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button