Politică

PSD, reacție după votul PNL, AUR și USR prin care se reduce capacitatea de producție a energiei electrice din România

Partidul Social Democrat condamnă categoric votul senatorilor PNL, AUR și USR din Comisia economică și Comisia pentru energie prin care au respins amendamentele PSD pentru menținerea în funcțiune a CET Paroșeni și a minelor Lupeni și Lonea, care deservesc acest complex energetic.

Potrivit unui comunicat de presă al social-democraților, amendamentele PSD prevedeau scoaterea CET Paroșeni din lista capacităților ce urmează să fie închise conform OUG 108/2022, privind decarbonizarea sectorului energetic, precum și prelungirea perioadei de activitate a celor două exploatații miniere.

Dacă votul membrilor PNL, AUR și USR din cele două comisii se va menține în forma finală a legii, atunci România va trebui ca în anii următori să își diminueze capacitatea de producție a energiei electrice cu încă 150 de MWh, ceea ce ar vulnerabiliza și mai mult sistemul energetic național. PSD consideră că astfel de capacități bazate pe cărbune pot fi trecute în conservare doar atunci când sunt înlocuite de alte unități echivalente.

Grupul senatorilor PSD va insista în dezbaterea din Plenul Senatului pentru adoptarea amendamentelor propuse astfel încât CET Paroșeni și cele două exploatații miniere să fie scoase din lista unităților ce urmează să fie închise în anii următori. Totodată, PSD face un apel la toți senatorii altor formațiuni politice care pretind că vor să apere cetățenii și economia în contextul crizei energetice să voteze cele două amendamente.”, a transmis Biroul de presă al PSD.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!