Știrile zilei

Punct CRITIC, pe un drum din Buzău: „Cum o să deszăpeziți acolo?”

Iarna nu ne va prinde nepregătiți. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții Prefecturii Buzău, în urma controalelor efectuate la bazele de de deszăpezire din județ. Totuși, Buzău există o zonă care ar putea ceda prima în fața ninsorilor abundente, iar asta din cauza configurației drumului.

În intersecția de pe E85, de la Florica, noile parapete montate de CNAIR abia dacă permit trecerea a două autoutilitare mai mari una pe lângă alta. În cursul acestui an, reprezentanții Drumurilor Naționale au montat parapetele metalice crezând că vor rezolva problema deselor accidente produse aici, însă autoritățile și localnicii cred că situația mai rău fost îngreunată.

Montarea barelor metalice la o distanță mică de carosabil nu numai că fac imposibilă manevrarea mașinilor de mare tonaj în intersecție, dar ridică un semn de întrebare și asupra posibilității deszăpezirii în zonă. Motivul, parapetele sunt destul de înalte și se întind pe o distanță destul de mare, aspecte care fac aproape imposibilă împingerea zăpezii de pe carosabil în câmp.

  • „Cum o să reușiți să deszăpeziți acolo?” l-a întrebat prefectul Carmen Ichim pe reprezentantul Secției Drumuri Naționale Buzău, în ședinta Colegiului Prefectural.
  • „Vom reuși, pentru că utilajul nostru de deszăpezire are burlanul destul de înalt. Colectează zăpada de pe carosabil și o aruncă peste parapetele metalice.”, a dat asigurări interlocutorul prefectului.

Rezultatele controlului efectuat la bazele de deszăpezire ale SDN Buzău și Direcției Drumuri Județene Buzău arată că suntem pregătiți să facem față unei ninsori. SDN are în total opt baze: Buzău, Cioranca, Rîmnicu Sărat, Mărăcineni, Pogoanele, Siriu, Pătârlagele, Măgura, totalizând 33 de utilaje, 4265 de tone antiderapant (sare+nisip) și 36 tone clorură de calciu.

La rândul ei, Secția Drumuri Județene răspunde de 6 zone: Buzău Nord-Berca, Buzău Sud-Spătaru, Pogoanele, Vintilă Vodă-Mărăcineni, Șețu-Viperești și Râmnicu Sărat, cu 65 utilaje necesare conform contractelor, 14 utilaje în așteptare la momentul controlului și 1945 de tone antiderapant (sare+nisip).

Singura zonă unde contractul CJB cu firma de deszăpezire este încă în curs de semnare – zona Râmnicu Sărat. Responsabilii CJB au dat asigurări că problema se va rezolva în zilele următoare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Nenea sa inventat frezele eu zic ca arunca la 10m zapada de sosea ca lucrez pe asa ceva
    Nu mai intaratati rahatu ca dupa ce sa facut parapetii aia ca sa opreasca accidentele acum ca de ce le.a facut
    Nici voi nu stiti ce vreti
    Vreti sa nu mai moara oamenii sau eventual sa se chinuie putin cum ziceti voi cu dezapezirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button