Știrile zilei

Puteau să moară mai mulți! | Zvonul care circulă printre apropiați

Ancheta privind cazul de omor calificat din dimineața zilei de sâmbătă, 23 februarie, este departe de a se fi încheiat. Detaliile din dosar nu sunt încă destinate publicității, iar tot ce se află în afară de comunicarea oficială – făcută ieri de Parchet – reprezintă simple zvonuri care își pot găsi sau nu confirmare în cercetările ulterioare.

Un aspect sumbru al incendiului devastator de sâmbătă este acela că focul putea lua mult mai multe vieți decât a făcut-o. Iar asta pentru că un accident ar fi făcut ca, într-o încăpere a apartamentului cuprins de flăcări, să rămână blocat un tânăr, pare-se cel care adusese benzina.

Cei doi prieteni, care au mărturisit că nu au avut nici cea mai mică intenție sau cunoștință despre ce avea să facă prietenul lor cu benzina, ar fi urcat până la ușa apartamentului, după care, văzând oroarea, au încercat să fugă. Unul dintre ei ar fi fugit pe scări, în timp ce altul a intrat în apartament, suspectul de omor smulgându-i din mână sticla de benzină.

De aici încolo, povestea este învăluită de mister. Prin împrejurări neclarificate încă, tânărul care adusese benzina a ajuns, de frică sau împins de suspect, într-o încăpere a cărei ușă se bloca tot timpul. Flăcările au izbucnit la scurt timp, iar cei din casă s-au autoevacuat. Unul dintre tineri și-ar fi adus aminte că au lăsat pe cineva în urmă și s-a întors să deblocheze ușa, reușind să îl salveze pe cel blocat.

Dar incendiul putea avea consecințe grave și la nivelul etajului nouă al blocului. Câteva minute în plus și focul putea trece de ușa apartamentului în care locuia Valentina, iar flăcările ar fi putut cuprinde și celelalte locuințe. În acest caz, autoevacuarea celor din apartamente ar fi fost imposibilă, dat fiind etajul la care evolua incendiul.

Între timp, ancheta privind omorul este în curs. Suspectul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, iar în curând se va judeca contestația sa la măsura arestului preventiv, făcută de avocații lui Cosmin. Valentina, victima sa, va fi înmormântată astăzi la Cimitirul Eroilor din Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

7 Comments

  1. Baaaaa….nu esti sanatos la cap de scrii articole de genul.Cum dracu ai inventat scenariile astea?Treaba-i simpla….ala era drogat mort,s a dus cu sclavii aia acolo sa arate el ce poate sa faca….sa aplice o corectie,i a dat cu scaunul in cap fetei apoi l a trimis pe ala sa cumpere benzina, i a dat foc si nimeni n a fugit sau sa ramana blocat in vreo camera.Toti sunt vinovati.La puscarie toti.Pai cum dracu sa mai umble astia pe strada….nu sunteti sanatosi la cap?

  2. Si p’ala cum l a incuiat in baie…?A mai stat boschetarul sa scoata cheia si sa l incuie acolo?La tine se incuie usa la baie pe interior sau pe exterior?Cand te duci la baie te incuie cineva acolo? Au impins ma’sa cu tac’su niste bani si au inventat povestile astea.Acum probabil sunt pe la scoala….ca vorba aia..sunt elevi model,nu i asa? Cu ocazia asa au vazut si ei cum arata scoala unde cu spaga i au bagat ma’sa si tac’su.

    1. Se scria intr.unul din articole ca suspectul de crima era un cunoscut al jocurilor de noroc.La 21 de ani??Pe ce bani?? Traim intr.o societate unde valorile s.au inversat.Adolescentii se viseaza cocalari,adolescentele ,ce altceva, decat curve.Asta se promoveaza in media de treizeci de ani!!Asa ca ceea ce s.a intamplat a avut un deznodamant absolut firesc!

    2. Sunt fosta proprietara a apartamentului si pot sa confirm, fara sa para vreo scuza ca nu e cazul, ca usa de la baie se deschidea f greu si cine nu era obisnuit, se putea bloca inauntru. Sunt ingrozita de cele petrecute si sper sa plateasca toti cei vinovați!

        1. aveti dreptate, exact asa si la mine cand cine cineva strain se mai blocheaza usa la baie si le zc cum sa deschida ..

Dă-i un răspuns lui Fara penali Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button