Știrile zilei

Rază de speranță dinspre A7 | Între timp, pe E85 au mai murit niște oameni…

Dacă lucrurile mergeau conform planului, tronsonul dintre Mizil și Pietroasele al autostrăzii A7 ar fi trebuit să fie deschis în decembrie 2024. Niște suduri efectuate prost au amânat însă sine die inaugurarea acestui tronson, situație în care șoferii au fost nevoiți să circule de la Buzău la București tot pe însângeratul drum E85. Și n-ar fi fost nimic dacă, în tot acest timp, niște oameni nu și-ar mai fi dat viața pe șoseaua ce și-a căpătat trista faimă de „drum al morții”. 

Acum însă, surse de presă anunță că podul care ține închisă Autostrada A7, pe tronsonul dintre Mizil și Buzău, a trecut testul de rezistență. Deschiderea traficului ar putea avea loc la jumătatea acestei luni, dacă toate verificările vor confirma conformitatea lucrărilor.

România e țara multor posibilități, dar există limite. O altă amânare, după un an pierdut, ar fi o cruntă lovitură de imagine pentru administratorii Infrastructurii Rutiere de la noi. Ce poate fi atât de grav la un pod, încât nu se poate rezolva nici măcar într-un an?

Să nu ne pierdem însă speranța în deschiderea preconizată a avea loc la jumătatea acestei luni:

Teste structurale pe Autostrada A7 – Podul de la km 38, Lotul Mizil–Pietroasele În această seară, de la ora 19:00, s-a desfășurat testul de încărcare pe calea 1 a podului de la km 38, parte din Lotul 2 al Autostrăzii A7, sectorul Mizil–Pietroasele. Testul a urmărit verificarea comportamentului structural al podului sub sarcini controlate, conform normelor tehnice de recepție. 🔧 Pe calea 2 urmează montarea ultimelor 8 eclise de legătură, după care se vor efectua testele de încărcare și pe această cale. 🛠️ Ulterior, se vor realiza testele de calitate ale sudurilor prin metode de control nedistructiv, pentru certificarea integrității structurale. 📅 Dacă toate testele confirmă conformitatea, în perioada 13–17 octombrie va fi convocată comisia de recepție, în vederea deschiderii circulației. 🚗 După recepție, se va putea circula pe Autostrada A7 de la București până la Spătaru, prin conexiunea cu DN 2.” transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău.

Luni seară, de la ora 19:00, a fost efectuat testul de încărcare pe calea 1 a podului de la kilometrul 38, parte din Lotul 2 al Autostrăzii A7, sectorul Mizil–Pietroasele. Specialiștii au verificat comportamentul structural al construcției sub sarcini controlate, conform normelor tehnice de recepție.

Pe calea 2 urmează montarea ultimelor opt eclise de legătură, după care se vor face testele de încărcare și pe această parte a podului. Ulterior, vor fi verificate sudurile prin metode de control nedistructiv, pentru certificarea integrității structurale.

Dacă toate testele vor fi trecute cu succes, în perioada 13–17 octombrie va fi convocată comisia de recepție, iar circulația pe Autostrada A7 ar putea fi deschisă de la București până la Spătaru, prin conexiunea cu DN2.

VIDEO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

5 Comments

  1. La ora „producerii” acestui articol nimeni nu avea vreun rezultat al testelor efectuate. Și probabil vor mai dura și zilele următoare, cine știe?! Să nu ne hazardăm, totuși! Iar pentru faptul că niște persoane mor pe vechiul E85, nu prea aere nicio legătură cu nedarea la timp în folosință a acestui lot. Accidentele se produc de cele mai multe ori din vina totală a participanților la trafic, mă rog, a unei părți dintre ei, care nu cunosc sau nu respectă regulile de circulație aplicabile pe drumurile publice, în general, fie ele drumuri locale, județene, naționale sau autostrăzi… Fiți convinși că în momentul în care o mare parte a traficului se va muta de pe E85 pe A7, accidentele rutiere nu vor dispărea în totalitate. Mai ales în situația în care pe DN2 vor apărea acele benzi alternative, cum avem în prezent pe sectorul dintre Movilița și Sinești. Și chiar și pe A7, cu toată siguranța oferită de structura unei autostrăzi, tot se vor găsi „teribiliști” care să forțeze lucrurile, neștiind să-și strunească „hergheliile” de CP de sub capotă mașinilor luate luate la a șaptea mână…

  2. Activitatea de verificare a sudurilor este practic monopol, ca de altfel orice activitate unde se câștigă un purcoi de bani doar cu un laptop și o râșniță. Va mai dura luni bune până „băeții diștepți”, tuns scurt, se vor sinchisi să verifice sudurile de la podul buclucaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button