Știrile zilei

REACȚIA prefectului județului Buzău, după doborârea dronei de la Padina

„Avem noroc că nu trebuie să luăm alte măsuri.”. Este declarația prefectului județului Buzău, Leonard Dimian, care este de părere că populația nu a fost în pericol după incidentul în care o dronă a fost doborâtă deasupra localității Padina.

Potrivit AGERPRES, prefectul județului Buzău Leonard Dimian a explicat că aparatul a căzut într-o zonă agricolă nelocuită, motiv pentru care nu a fost necesară activarea unor măsuri suplimentare de protecție:

A picat într-o zonă agricolă, pe câmp undeva, într-o zonă nelocuită, între Padina şi Pogoanele. A fost doborâtă de un avion F-16 de vânătoare NATO. A putut să tragă în ea de la altitudine mai mare, pentru că drona nu zbura prea sus, şi a putut să tragă de sus în jos şi-a putut s-o doboare. A căzut pe un câmp, o zona nelocuită”, a declarat Dimian pentru sura citată.

Potrivit acestuia, echipele ISU și celelalte structuri competente au fost trimise pentru identificarea resturilor?

Sunt măsuri de ordin militar. Prefectura ia măsuri doar pe linie ISU, mai departe, poate să ia măsuri de protejare a populaţiei dar nu e cazul. În cazul de faţă avem noroc că nu trebuie să luăm alte măsuri. Acum se deplasează forţele în drum spre zona respectivă pentru a identifica resturile.”, a mai precizat prefectul judeţului Buzău.

Reamintim că o dronă a cărei provenienţă nu a fost încă identificată a fost doborâtă, vineri, de un avion de vânătoare F-16, în zona Padina-Pogoanele. Potrivit prefectului Leonard Dimian, nu au fost necesare măsuri suplimentare pentru protejarea populației.

În total, șase județedin sud-estul României au fost vizate de avertizarea RO-Alert.

Detalii, AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. … băi, frate, toți grangurii pulitici mafioți au reacții la o situație dubioasă, își dau cu părerea, se felicită, își umflă mușchii până pocnesc când de fapt sunt uzi toți în chiloți!… nimeni nu știe cine a trimis drona, dacă avea sau nu încărcătură etc!…nici nu vom afla la fel ca și cu celelalte ‘ situații ‘!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button