Trecem zilnic pe lângă ele, dar nu știm că adăpostesc secrete și povești de viață fascinante. Clădirile vechi din Buzău, rămase în picioare să înfrunte timpul și vicisitudinile sorții spun povești frumoase pentru cei ce au timp să le asculte. O astfel de casă se găsește la doi pași de centrul Buzăului, iar aerul de legendă care o învăluie te face să te întorci în timp și să simți farmecul acelor vremuri.
În cele ce urmează, vă invităm să urmăriți un reportaj realizat de elevii Cercului de Film-TV de la Palatul Copiilor Buzău (materialul video, la finalul articolului):
A fost o vreme când viaţa decurgea firesc: ierarhia socială era stabilită pe criterii valorice, oamenii îşi vorbeau politicos, numai cu dumneavoastră – sau chiar cu Domnia Voastră -, iar vizitele la domiciliu păstrau aceeași ținută reverențioasă. O astfel de casă, rânduită după regulile înaltei societăți antebelice, era și cea a distinsei familii buzoiene Marino-Moscu de pe bulevardul I.C. Brătianu (astăzi, Nicolae Bălcescu). În eleganta casă de pe Brătianu, devenită exponent al arhitecturii urbane culte, își dădeau întâlnire oameni din înalta societate românească, iar întâlnirile aveau o puternică notă culturală și artistică.
Era începutul secolului al XX-lea când scriitoarea Constanța Marino-Moscu și soțul acesteia, magistratul Gheorghe Moscu, se mutau la Buzău. Casa pe care aveau să o cumpere se afla pe bulevardul I.C. Brătianu și era una reprezentativă pentru arhitectura urbană a vremii.
- O scriitoare uitată: Constanța Marino-Moscu
Asemenea multor creatori de viață din literatura română, scriitoarea Constanța Marino-Moscu a fost aruncată într-o uitare densă. Astăzi, doar frumoasa casă de pe b-dul Bălcescu, nr. 20 (astăzi, sediul Palatului Copiilor Buzău) mai amintește de distinsa familie care a locuit aici, lăsând posterității o moștenire remarcabilă.
Prozatoarea Constanța-Marino-Moscu (17 aprilie 1875, Filioara-Văratic, judeţul Neamţ – 20 septembrie 1940, Bucureşti), este fiica Anei Popovici (fostă Cantemir), adoptată de Panait Marino, administratorul moşiei Roznovanu, în urma căsătoriei acestuia cu Ana. Primii ani ai copilăriei şi-i va petrece în austeritatea mănăstirii Văratec. Urmează cursurile primare la Paşcani şi la Pensionul „Dodun de Pérrières” din Iaşi, după care va studia pianul la Paris, Viena şi Berlin.
S-a căsătorit în anul 1894 cu avocatul şi publicistul Gheorghe C. Moscu, originar din Teleorman, magistrat la Bârlad, Buzău (unde petrece cea mai lungă perioadă: 1898-1929 sau, după alte surse, 1898-1932), Călăraşi și alte orașe. Au avut patru copii: Gheorghe (George), Alexandru, Adina-Paula şi Constantin-decedat în anul 1917. A debutat publicistic cu nuvela Nataliţa (1908), publicată în „Viaţa românească”, la care va mai colabora. Publică, de asemenea, schiţe, nuvele, amintiri, care o consacră ca pe o talentată memorialistă, la: „Curentul Nou”, „Literatura pentru toţi”, „Adevărul literar şi artistic”, „Sburătorul”, „Sburătorul literar”, „Bilete de papagal”, „Adam”, „Avântul” etc. A semnat: C. Marino, C. Moscu, Constanţa Marino. Editorial, debutează în anul 1911 cu volumul de nuvele Ada Lazu. În revista locală „Avântul” (III, nr.2/15 iulie 1921) a publicat Neculai Moţatu (proză).
- Nimeni nu știe de când datează casa.
La Buzău, în casa sa de pe b-dul I. C. Brătianu (astăzi N. Bălcescu), unde în prezent funcţionează Palatul Copiilor (anterior a funcţionat şi Inspectoratul Şcolar), îşi dădeau întâlnire Hortensia Papadat-Bengescu, Cincinat Pavelescu, N. Mihăescu-Nigrim, cât şi avocaţi, jurişti, şefi ai autorităţilor publice locale. Aici aveau loc şi seri de muzică, susţinute de către amfitrioană, care era o bună pianistă, cât şi de către cei trei Gracchi ai artelor româneşti, cum i-a numit într-un articol publicat în „Adevărul literar şi artistic”, Isabela Sadoveanu, pe fiii Constanţei Marino-Moscu: Gheorghe-Panait (Titi) – pianist, Alexandru (Sandu) – pictor, Adina-Paula (Nuţa), căsătorită Melinte – pictoriţă. Gheorghe şi Constanţa Moscu au mai avut un fiu, Constantin, născut la 5 mai 1899 (decedat în anul 1917), botezat la biserica Parohiei „Sf. Îngeri”, de către preotul Alexandru Movileanu, naş fiind Dimitrie Anastasiade.
Constanța Marino-Moscu a frecventat Cenaclul literar „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu şi a făcut parte din Asociaţia literară şi ştiinţifică „Viaţa românească”. A fost bună prietenă cu Garabet Ibrăileanu (Elena Carp, soţia lui, îi fusese colegă la pension), Eugen Lovinescu, G. Topârceanu, Otilia Cazimir, Hortensia Papadat-Bengescu, Caton Theodorian, M. Sadoveanu, Gala Galaction, N.D. Cocea, H. Sanielevici, Paul Zarifopol, care i-au preţuit talentul literar şi deseori au vizitat-o la Buzău. În anul 1928, primea de la Tudor Arghezi răspuns la o scrisoare, acesta propunându-i să colaboreze la „Bilete de papagal” cu proze scurte care se pot mânui mai bine în aşezarea paginilor.
A mai scris volumele: Tulburea (nuvele, 1923), Făclii în noapte (schiţe şi nuvele, 1930), Nataliţa (nuvele), iar ca memorialist Amintirile Caterinei State (1931) şi Din zilele şi gândurile mele (1938). Totodată, a tradus din A. D. Voisin, J. Tharaud, Strindberg, Lenau, Uhland. I-au rămas în manuscris romanele: Rosmarinul şi Tovărăşie, piesa de teatru Vechiul cântec (dramatizarea nuvelei Ada Lazu) şi un jurnal – Caietele de însemnări – aflat în colecţia Bibliotecii Centrale Universitare cât şi a Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” Buzău.
Fiica sa, Adina-Paula Moscu, s-a născut pe 3 martie 1908, la Buzău (dec. 27 noiembrie 1979, Bucureşti). Remarcabilă pictoriţă şi graficiană de şevalet, de viziune realist-clasică, Adina-Paula Moscu a urmat la Bucureşti Şcoala de Belle-Arte şi studii de specializare la Paris (1929-1930) cu Jean Pierre Laurence şi Paul Albert Laurence, pictura şi cu André Dessarois, gravura.
A realizat peisaje, portrete, desene cu tematică diversă şi chiar caricaturi cu care va participa la expoziţii din Bucureşti şi Buzău. În 1932 şi 1933 expune la Paris o suită de peisaje din Buzău, pentru desenele expuse în 1933 fiind distinsă de Academia de Belle-Arte din Paris cu Marea Medalie. În expoziţia din 1935 de la Buzău a expus lucrări realizate pe Valea Slănicului, la Lopătari şi Mocearu, presa locală remarcând-o ca pe o pictoriţă de înaltă manieră artistică. În 1937 este prezentă cu mai multe lucrări la expoziţia organizată la Sala Dalles. În numărul său festiv editat la zece ani de apariţie, ziarul „Vocea Buzăului” îi dedică un spaţiu generos artistei, caracterizând-o astfel: (…) Adina Paula-Moscu este o pictoriţă de înaltă manieră plastică (…).